Cod galben de vreme rea la Constanța! Unde puteți cere ajutor în cazul problemelor cauzate de vreme

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de vreme rea ce vizează municipiul Constanța. Potrivit reprezentanților Primăriei Constanța, atenționarea emisă de meteorologi este valabilă de astăzi, 25 iunie, de la ora 10.00, până mâine dimineață, 26 iunie, ora 10.00.

În intervalul menționat, în Dobrogea, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice și averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp.

Astăzi, temperatura maximă va fi de 27 de grade, iar cea minimă de 19-20 grade.

Mâine, vremea va fi schimbătoare ca aspect. Cerul va prezenta înnorări temporare ziua, când trecător vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, apoi se va degaja. Temperatura maximă va fi 26...27 grade, iar cea minimă va fi de 20 grade.

Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:

Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055;

Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922;

Dispecerat Biroul Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență  – 0737552271.

Citește și: 

Județele Constanța și Tulcea sub Cod Portocaliu de vijelii, grindină și ploi torențiale. Când expiră avertizarea meteo

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Informare meteo de vreme rea pentru toată țara! Anunțul meteorologilor

23 Apr 2024 886

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt

20 Apr 2024 641

Codul Galben și-a intrat în drepturi la Constanța! Imagini din traficul rutier în această dimineață (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 773

Cod galben de vreme rea la Constanța! Vremea se va răci accentuat. Unde se pot semnala eventuale probleme

17 Apr 2024 741

Alertă meteo! Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vijelii, averse torențiale și grindină

17 Apr 2024 1411

UPDATE Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de ceață! Se circulă în condiții de vizibilitate scăzută pe Autostrada A2 București-Constanța

08 Apr 2024 423

Bilanț IGSU Probleme în mai multe județe, printre care și Constanța din cauza vântului puternic. Manevrele în porturile la Marea Neagră, suspendate

02 Apr 2024 680

Intervenție de urgență pe strada Orizontului din municipiul Constanța! Ce s-a întâmplat

02 Apr 2024 765

Cod galben la malul mării Temperaturi și condiții meteo pentru Constanța în intervalul 02-03 aprilie 2024

02 Apr 2024 768

Avertizare de cod galben de vânt puternic la Constanța! Recomandările primăriei

01 Apr 2024 607

Alertă meteo Se strică vremea în toată țara! Județele Constanța și Tulcea sub avertizări Cod Portocaliu și Cod Galben

01 Apr 2024 7143

Cod galben de intensificări ale vântului la Constanța!

28 Mar 2024 612

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt. Când expiră avertizarea meteo

27 Mar 2024 654

Cod galben de vânt puternic la Constanța! Numere utile în caz de urgență

24 Mar 2024 803

Avertizare meteo de ultim moment, emisă de ANM! Vizate Constanța și Tulcea

24 Mar 2024 1401