Consiliul de Administrație al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, reunit. Ce s-a decis

Consiliul de Administraţie al Fondului Naţional de Garantare al Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii - S.A. - I.F.N. (CA), format din: Florin Nicolae Jianu, Radu Stroe, Silviu Mihai Ivaşcu şi  Ciprian Dan Costea - membri CA numiţi prin AGA nr. 168/29.10.2021, Rela-Nicoleta Ştefănescu şi Sferică Fudulea - membri CA numiţi prin AGA nr. 171/30.12.2021 şi Alina-Ioana Burlă,  Petre Daea şi Bogdan Ionel Floricel - membri CA numiţi prin AGA nr. 172/07.01.2022,

• având în vedere ordinea de zi supusă dezbaterii în şedinţa din data de 11.01.2022 şi dezbaterile din timpul şedinţei;

• luând în considerare atribuţiile Consiliului de Administraţie cuprinse în Regulamentul de Organizare şi Funcţionare;

• în temeiul în temeiul art. 18 (11) din Actul Constitutiv al FNGCIMM - S.A. IFN, a legilor şi reglementărilor în vigoare; decide:

Aprobă, cu 8 voturi „PENTRU“ şi o abţinere, numirea lui Dumitru Nancu, cetăţean român, în funcţia de Director General al FNGCIMM - S.A. - IFN, cu caracter provizoriu, pe o perioadă de 4 luni de zile, începând cu data de 19.01.2022 şi până la data de 19.05.2022.


Aprobă semnarea contractului privind exercitarea mandatului de Director General al FNGCIMM - S.A.- IFN şi mandatează conducerea executivă să întreprindă formalităţile necesare în vederea semnării acestuia.


Publicat în Monitorul Oficial partea a IV-a cu numărul 606 din data de 09-feb-2022.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



Sursa foto: pexels  

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Schimbări în conducerea Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii

22 Sep 2021 2062

Mandat prelungit Claudiu Daniel Teliceanu rămâne director general al BTT SA!

22 Jun 2021 4581

Iată ce bănci vor acorda creditul Prima Casă 2020! Câţi bani a alocat statul român

24 Feb 2020 3756