Constanța Jucării de peste 180.000 de lei confiscate de inspectorii vamali

Sursa foto: Autoritatea Vamală RomânăJucării în valoare de 187.000 lei au fost confiscate de inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud. 
 
Potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Române, în data de 26 aprilie 2023, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud – Direcția Regională Vamală București au efectuat controlul fizic asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din China, care aparțineau unei societăți comerciale cu sediul în Municipiul Bacău. Ca urmare a controlului, inspectorii vamali au descoperit 6.830 jucării din pluș, declarate eronat în declarația vamală și în documentele însoțitoare.

„Inspectorii vamali au reținut jucăriile în vederea confiscării, iar pentru un număr de 1.820 dintre acestea, inscripționate „Paw Patrol”, „Garfield”, „Minions”, „Captain America”, „Spider-Man”, „Iron-Man”, „Super Mario”, „Pikachu”, „Pokemon”, susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru mărcile respective, s-a demarat procedura de verificare prevăzută de legislația în vigoare.
Valoarea bunurilor reținute, dacă ar fi fost comercializate pe piață la preț de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 187.000 lei“ - au mai precizat reprezentanții Autorității Vamale Române. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Peste 4.000 de jucării suspecte de contrafacere, confiscate în Portul Constanța (FOTO)

23 Dec 2023 862

Știri Constanța 6.500 de jucării contrafăcute "Transformers" confiscate de inspectorii vamali (FOTO)

11 Oct 2023 892

Jucării în valoare de aproximativ 360.000 lei confiscate în Portul Constanța Sud Agigea (GALERIE FOTO)

09 Oct 2023 735

Constanța Seturi jucării în valoare de aproximativ 52.000 lei confiscate de inspectorii vamali (GALERIE FOTO)

07 Aug 2023 837

Descoperire de sute de mii de lei la frontiera din Constanța! Un container cu jucării și încălțăminte din China, transportat către două firme din România

21 Jul 2023 761

Diverse piese auto și jucării, confiscate de inspectorii vamali din Constanța (FOTO)

31 May 2023 998

Aveți grijă ce jucării cumpărați pentru copii! Jucării în valoare de aproximativ 210.500 de lei, confiscate de inspectorii vamali constănțeni

10 Nov 2022 883

Jucării şi bunuri, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

20 Jan 2021 1688

Jucării susceptibile a fi contrafăcute, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

08 Sep 2020 1686

Port Constanţa Sud Agigea Jucării contrafăcute, descoperite într-un container sosit din China

26 Aug 2020 1414

Jucării de aproape 100.000 de lei, confiscate de polițiștii de la Transporturi

04 Jun 2020 1759

Jucării, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

12 Mar 2020 1541

Jucării în valoare de peste 177.000 lei, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea (galerie foto)

18 Feb 2020 1863

Garda de Coastă Aproape o mie de jucării, confiscate în Portul Constanța

14 Jan 2020 1970

Adevărat chilipir, la sfârșit de an Sute de bunuri de diferite categorii, valorificate de Fiscul din Constanța

24 Dec 2019 3439