Constanța Polițiștii locali vor ridica 26 de vehicule fără stăpân sau care au fost abandonate. Unde le vor transporta (GALERIE FOTO)

Mașină fără stăpân, foto: PMC Domeniul public, eliberat de mașinile abandonate și de cele fără stăpân!

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat o nouă dispoziție prin care mai multe vehicule care ocupă abuziv domeniul public vor fi ridicate.

Astfel, începând de săptămâna viitoare, polițiștii locali vor ridica 26 de vehicule fără stăpân sau care au fost abandonate (3 auto fără stăpân și 23 auto abandonate) și le vor transporta în parcul de mașini al municipalității situat pe strada Vârful cu Dor.

Acțiunea de eliberare a domeniului public de aceste vehicule care afectează imaginea orașului este de lungă durată și începe cu apelul constănțenilor care anunță existența unor mașini abandonate în diferite zone ale orașului. Polițiștii locali verifică sesizările iar în cazul celor care se confirmă, proprietarii sunt somaţi să îşi ridice singuri vehiculele. În cazul în care acest lucru nu se întâmplă, atunci ele sunt ridicate de administraţia locală, după parcurgerea termenelor prevăzute de lege.

Conform legii privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public, după 10 zile de la aplicarea somaţiei pe autovehicul, primarul poate dispune ridicarea, inventarierea și depozitarea autovehiculului într-un loc special amenajat de către autorităţile administraţiei publice locale.

Dacă în termen de zece zile de la data anunţului sau comunicării somației privind ridicarea vehiculului proprietarul sau deţinătorul legal al maşinii nu se prezintă pentru a o ridica, aceasta trece de drept în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale din raza căreia a fost ridicată, prin dispoziţie a primarului şi urmează să fie valorificată prin vânzare, în condiţiile legii. Proprietarii autovehiculelor care vor să le recupereze trebuie să se prezinte la sediul Poliției Locale.

Mașină abandonată, foto: PMC

Menționăm că pentru a fi declarate fără stăpân sau abandonate autovehiculele trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile prevăzute de Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate, respectiv fără plăcuță de înmatriculare sau alte marcaje oficiale ori înmatriculate în străinătate, al cărui proprietar sau deținător legal este necunoscut, sau aflat de cel puțin 6 luni pe domeniul public sau al cărui proprietar sau deținător legal este cunoscut, însă exista indicii temeinice că acesta nu respectă condițiile legale pentru a circula pe drumurile publice., precizează Primăria Municipiului Constanța, prin intermediul unui comunicat oficial.


Facem apel la constănțeni ca în cazul în care au cunoștință despre existența unor autovehicule care au fost abandonate pe domeniul public să sesizeze Direcția Generală Poliția Locală la numerele de telefon 0241.484205 și 0341.922.


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cine este tânărul care a decedat în urma accidentul de la Hârșova. Nu este prima tragedie prin care trece familia

28 Sep 2022 7354

Mașină răsturnată în Constanța, la Poarta 6. Mai multe autoturisme avariate (GALERIE FOTO + VIDEO)

25 Sep 2022 4585

UPDATE Motociclist rănit într-un accident rutier în zona Popas Cișmea între Constanța și Ovidiu

23 Sep 2022 999

Vânt puternic, la Constanța. Ce trebuie să faci dacă îți cade un copac pe mașină

18 Sep 2022 1351

UPDATE. Intervine elicopterul SMURD O mașină s-a răsturnat la ieșire din Nazarcea spre Poarta Albă. O persoană rănită grav. Primele informații! (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 Sep 2022 4887

Constanța Un copac a căzut peste o mașină! În ce zonă s-a produs evenimentul (GALERIE FOTO)

16 Sep 2022 933

Accident rutier periculos în Mamaia O mașină a intrat în stâlp! Stâlpul, în pericol să cadă

06 Sep 2022 2202

Autospeciale de patrulare 4x4 pentru teren dificil, în dotarea Poliţiei de Frontieră Române

24 Aug 2022 646

UPDATE Accident rutier în staţiunea Mamaia. Un taxi a intrat într-o clădire. Intervin salvatorii (GALERIE FOTO+VIDEO)

20 Aug 2022 4933

Județul Constanța O mașină s-a răsturnat în Saligny! O persoană a fost rănită

19 Aug 2022 894

UPDATE O mașină a plonjat într-o groapă pe bulevardul Mamaia. Doi tineri au fost răniți (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Aug 2022 4380

Inconştienţa la volan poate duce la tragedii Șoferiţă surprinsă în timp ce mergea pe contrasens la urcarea pe A4! (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 Aug 2022 4728

Alertă ISU! O persoană a ajuns sub roțile unei mașini, în Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Aug 2022 5756

UPDATE Autoturism răsturnat între localitățile Corbu și Vadu. Două victime rănite

05 Aug 2022 1028

Accident rutier mortal în Cobadin Ce a postat șoferul acuzat de producerea tragediei cu doar câteva ore înainte de incident (VIDEO)

05 Aug 2022 12773