Constanța Polițiștii serviciului siguranță școlară și prevenirea criminalității, prezenți în rândul tinerilor alfați pe litoral (FOTO)

Sursă foto: IPJ Constanța

La data de 26 aprilie 2024, polițiștii Serviciului Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității, împreună cu politiști din cadrul Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității, s-au aflat în mijlocul tinerilor prezenți la evenimentele muzical-artistice ce au loc în această perioadă în stațiunea Costinești, în scopul prevenirii consumului de substanțe interzise și a faptelor cu violență, transmite un comunicat din partea Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
 
Pentru a vă distra în siguranță și pentru a evita situațiile la risc, polițiștii vă recomandă:
 
- Nu acceptați băutură, țigarete sau alte substanțe din partea unor persoane necunoscute! Nu aveți cum să cunoașteți conținutul real al produselor respective;
 
- Nu consumaţi substanţe interzise! Sunt nocive pentru organism și vă influențează capacitatea de a lua decizii;
 
- Evitaţi să circulaţi singuri la ore târzii sau prin locuri neiluminate şi puţin frecventate!
 
- Nu încurajaţi violenţa şi injuriile! Acestea pot duce la declanşarea unor conflicte care să degenereze în violenţe. Un limbaj controlat, fără jigniri, previne adesea escaladarea conflictelor, a încheiat sursa citată.
 

Citește și:

În comuna Ciocârlia, județul Constanța: Băut bine, un șofer a ieșit de pe șosea și a ajuns într-un șanț

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cinci urmăriți international, aduși în țară de polițiști. Unul din ei este din Constanța

09 May 2024 305

Știri Constanța Prins de polițiști la volan, drogat - Vehiculul, staționat

09 May 2024 380

Accident rutier în incinta Portului Constanța. Un tânăr de 22 ani a fost rănit

09 May 2024 408

Polițiștii fac razie în Portul Constanța! (VIDEO)

09 May 2024 835

Oficial de la IPJ Constanța despre bărbatul găsit decedat pe plaja din Mamaia. Acesta era din Brașov

09 May 2024 612

Știri Constanța Șoferi drogați și băuți, ori cu permisul suspendat, depistați de polițiști în trafic – unul a provocat un accident

08 May 2024 370

Județul Constanța Polițiștii Rutieri din Mangalia au aplicat peste o sută de amenzi, însumate la aproape 65.000 lei

08 May 2024 318

Știri Constanța Prins de polițiști când încerca să fure un generator, la câteva zile după ce ar fi tâlhărit un bărbat în Satul de Vacanță

08 May 2024 390

Județul Constanța Acțiune a polițiștilor în stațiunile Vama Veche și 2 Mai. Constatări

08 May 2024 312

Știri Constanța Șofer drogat și fără permis, prins la volan de polițiști

08 May 2024 373

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul din Săcele în care o victimă a decedat

08 May 2024 587

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști în județul Constanța

07 May 2024 513

IPJ Constanța Acțiuni de prevenție defășurate de polițiști pe litoral

07 May 2024 465

Intervenții ale polițiștilor în stațiunea Mamaia, Constanța. Șoferi băuți și sub influența drogurilor (FOTO)

07 May 2024 548

Știri Constanța Dosar penal întocmit unui tânăr de 20 de ani. Acesta ar fi comis mai multe infracțiuni

07 May 2024 607