Constanța Un alt șofer a parcat mașina pe trotuarul proaspăt reabilitat

  •  Un alt șofer a parcat mașina pe trotuarul proaspăt reabilitat după ce săptămâna trecută Primăria Constanța semnala un alt autoturism parcat în fața Liceului Tehnologic „Tomis".
  • Polițiștii locali l-au sancționat cu amendă de 400 de lei.

„După ce săptămâna trecută semnalam neplăcerile la care sunt supuși pietonii care trec prin fața Liceului Tehnologic „Tomis", de pe bulevardul Tomis și atrăgeam atenția conducătorilor auto să nu mai parcheze pe trotuarele proaspăt reabilitate, istoria s-a repetat și în
aceste zile”, potrivit reprezentanțiilor Primăriei.

Un alt șofer a considerat că trotuarul din fața unității de învățământ este cel mai bun loc în care își poate lăsa mașina. Polițiștii locali l-au sancționat cu amendă de 400 de lei.

Conform art. 9, pct. 35 din H.C.L.M. nr.184/2013, oprirea/staționarea autovehiculelor pe trotuare se sancționează cu amendă de la 400 la 800 de lei. Totodată, conform prevederilor art. 142, lit. n din O.U.G. nr. 195/2002 (R), cu modificările şi completările ulterioare, privind
circulaţia pe drumurile publice „se interzice oprirea voluntară a vehiculelor pe trotuar, cu excepția situației în care administratorul drumului public a executat amenajări care respectă prevederile art. 144 alin. (2) și (3)".

„Aceste acte antisociale care ne afectează pe toți pot fi semnalate cu încredere la numerele de telefon: 0241.484.205-Dispecerat sau 0799/606142- WhatsApp - Direcția Generală Poliția Locală. Ne-ar fi de mare ajutor dacă fotografiile trimise de dvs. ar conține numerele de înmatriculare ale mașinilor sau alte date de identificare pentru a putea depista rapid persoanele care încalcă legea”, mai transmite Municipalitatea.


Sursă foto: Primăria Municipiului Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Unui șofer i-a fugit mașina la vale și s-a izbit într-un stâlpișor. O tragedie se putea întâmpla! Cum s-a produs evenimentul (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Jun 2022 1708

Un polițist ne învață cum să parcăm... pe trecerea de pietoni (galerie foto)

12 Jul 2016 2225

O maşină a Poliţiei Locale Constanţa, vedetă pe pagina de Facebook „Parchez ca un bou".

29 Jun 2016 4577