Coronavirus Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, în carantină voluntară la domiciliul său din Bruxelles


Preşedintele Parlamentului European, italianul David Sassoli, a anunţat marţi, 10 martie, că a intrat în carantină voluntară la domiciliul său din Bruxelles ca măsură de precauţie în contextul răspândirii coronavirusului.

„Noul dispozitiv introdus de guvernul italian extinde zona protejată la întregul teritoriu naţional. Acest lucru are consecinţe importante asupra activităţilor eurodeputaţilor italieni”, a precizat el într-un comunicat de presă al Parlamentului European.

„Din acest motiv, după ce am fost în Italia în weekend, am decis ca măsură de precauţie să urmez măsurile indicate şi să îmi exercit funcţia de preşedinte de la locuinţa mea din Bruxelles, respectând cele 14 zile (de carantină - n.r.) prevăzute de protocolul de sănătat”', a adăugat el, potrivit Agerpres.

Sesiunea plenară din această săptămână a Parlamentului European este scurtată la o zi şi jumătate (luni şi prima parte a zilei de marţi), faţă de patru zile în mod normal, din cauza temerilor legate de răspândirea epidemiei de coronavirus, conform sursei citate.

Sursă foto: Facebook/ David Sassoli

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Klaus Iohannis şi liderii politici din România, mesaje de condoleanţe după moartea lui David Sassoli

11 Jan 2022 1407

Preşedintele Parlamentul European David Sassoli s-a stins din viață

11 Jan 2022 1620

Prim-ministrul Ludovic Orban, întâlnire cu Președintele Parlamentului European, David Sassoli

08 Jan 2020 1582

Președintele Parlamentului European, întrevedere cu premierul Orban la Bruxelles

07 Jan 2020 1260

Ludovic Orban, vizită de lucru la Bruxelles. Ce include programul deplasării

29 Dec 2019 1804

Laura Codruţa Kovesi – sprijin deplin pentru a deveni procuror-şef european

18 Jul 2019 1724

Premierul Viorica Dăncilă, întrevedere cu președintele Parlamentului European, David-Maria Sassoli

16 Jul 2019 1494

Premierul Viorica Dăncilă va avea mâine o intervenție în plenul Parlamentului European

15 Jul 2019 1413

Europarlamentarul David Sassoli, ales preşedinte al Parlamentului European pentru următorii doi ani şi jumătate

03 Jul 2019 1569