Cum a încercat un bărbat să evadeze din închisoare. Anunțul Poliției

foto: pexels
Un deţinut aflat în arestul Poliţiei Capitalei este cercetat pentru tentativă de evadare, după ce a îndepărtat tencuiala de pe un perete, aflat lângă geamul camerei de deţinere.

"Din verificările efectuate a reieşit faptul că o persoană privată de libertate, folosindu-se de elemente metalice ale patului, ar fi distrus tencuiala unui perete, fără a fi afectată siguranţa deţinerii, încercând să ascundă aceasta cu ajutorul unor sticle şi burete, iar resturile rezultate le-ar fi ascuns într-un coş de gunoi, de sub pat", informează un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis, luni, AGERPRES.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la evadare şi distrugere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

De asemenea, au fost demarate verificări interne la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al DGPMB, pentru a se stabili condiţiile în care a avut loc incidentul, urmând ca la finalul acestora să fie dispuse măsuri legale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Un bărbat a ajuns în Penitenciarul Poarta Albă. Motivul pentru care va petrece șase luni după gratii

25 Apr 2024 571

Dosarul Retrocedărilor și retrocedările din zona (Anadalchioi) Brătianu Alin Horațiu Dima a dat în judecată Statul Român!

25 Apr 2024 600

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cere Tribunalului București să fie eliberat condiţionat!

21 Apr 2024 1350

Știri Constanța Poliția duce în spatele gratiilor patru bărbați. Iată ce fapte i-au adus în Penitenciarul Poarta Albă

19 Apr 2024 834

Poliția Română Un bărbat urmărit internațional s-a predat în Franța

19 Apr 2024 333

Județul Constanța Șofer condamnat la închisoare după ce a fugit de la locul accidentului. Ce pedeapsă a primit bărbatul

18 Apr 2024 602

Amânare de pronunțare în dosarul unui fost angajat al ISU Dobrogea, acuzat de agresiune sexuală şi racolarea minorilor în scopuri sexuale!

15 Apr 2024 372

Condamnați la închisoare, încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă

12 Apr 2024 457

Ce obligații i-a stabilit Judecătoria Mangalia Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției – închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunităţii (MINUTĂ)

12 Apr 2024 601

Deținutul condamnat pentru omor, evadat în București, prins cu ajutorul unui cetățean care l-a recunoscut

10 Apr 2024 538

Județul Constanța. Bărbat de 63 de ani condamnat la închisoare pentru complicitate la furt

08 Apr 2024 507

A fost condamnată în primă instanță Mirabela Călin, fost secretar al municipiului Constanța, vrea să anuleze dispoziția primarului Chițac prin care a fost concediată!

04 Apr 2024 662

Fostul fotbalist Dănuţ Lupu, eliberat condiţionat din închisoare!

03 Apr 2024 519

Scene demne de „Final destination“, la Cogealac! Judecătorii din Constanța au dictat 70 de ani de închisoare. Pedepse definitive (VIDEO)

03 Apr 2024 1099

Știri Constanța Un bărbat de 39 de ani, urmărit pentru furt calificat, încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă

03 Apr 2024 495