Cum a marcat Universitatea Maritimă din Constanţa, Ziua Navigatorului

În data de 26 iunie 2023, Universitatea Maritimă din Constanţa a organizat Ziua Navigatorului.
 
La adunarea festivă prilejuită de marcarea Zilei Internaţionale a Navigatorului au participat studenţi, cadre didactice şi elevi de liceu interesaţi de această activitate.

În luările de cuvânt, profesorii universităţii au prezentat oportunităţile ce derivă din meseria de navigator şi importanţa deosebită a acestei activităţi la nivel internaţional., transmit reprezentanții UMC. 
 
Absolvenţii universităţii, ofiţeri activi în flota mondială, au transmis mesaje de suflet tuturor participanţilor, îndemnându-i să ia în calcul pregătirea pentru un asemenea traseu profesional.

Entuziasmul celor 300 de participanţi la această activitate a certificat importanţa profesiei de navigator şi dorinţa tuturor de a se dedica unei asemenea activităţi.,a mai punctat sursa citată. 

Evenimentul a fost derulat prin intermediul proiectului de dezvoltare instituțională “UMC Echitate” (CNFIS-FDI-2023-F-0607) şi cu sprijinul partenerului Maersk Romania.


Citește și: Contract de finanțare de peste 1,4 milioane de euro semnat de Universitatea Maritimă din Constanța a semnat la Palatul Victoria
 
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța UMC, achiziție de energie electrică de la Tinmar Energy SA (DOCUMENT)

09 Apr 2024 392

Cumpărări directe Techno Volt SRL va furniza Universității Maritime din Constanța un sistem de măsurare zgomote și vibrații (DOCUMENTE)

27 Feb 2024 443

Remus Zăgan, ales președinte al Senatului Universității Maritime din Constanța. Averea și interesele (DOCUMENTE)

19 Feb 2024 1396

Azi, au loc alegeri la Universitatea Maritimă din Constanța pentru președintele Senatului. Printre candidati, profesorul Cornel Panait

19 Feb 2024 815

Averea și interesele lui Gabriel Raicu, noul rector ales al Universității Maritime din Constanța (DOCUMENTE)

08 Feb 2024 1488

Gabriel Raicu, ales noul rector al Universității Maritime din Constanța

07 Feb 2024 1704

Profesorul Cornel Panait s-a retras din cursa pentru funcția de rector al Universității Maritime din Constanța

07 Feb 2024 1246

Conferința Națională a Experților în Egalitate de Șanse, găzduită de Universitatea Maritimă din Constanța

12 Dec 2023 768

Locuri de muncă Constanța Universitatea Maritimă din Constanța scoate la concurs un post de administrator patrimoniu. Se cere vechime în muncă

08 Nov 2023 855

Angajări Constanța Universitatea Maritimă din Constanța angajează șef serviciu achiziții publice. Ce trebuie să faci

08 Nov 2023 918

Când și unde va avea loc înmormântarea directorului general administrativ al Universității Maritimă Constanța

01 Oct 2023 1190

Universitatea Maritimă din Constanţa organizează conferința Advanced Topics on Measurement and Simulation

04 Sep 2023 928

Universitatea Maritimă din Constanța, prezentă la Forumul Studenților de la Londra

13 Jul 2023 831

Festivitate de absolvire a Promoției 2023, organizată de Universitatea Maritimă din Constanța. Când are loc evenimentul

08 Jul 2023 1147

Important pentru absolvenții de liceu Încep înscrierile pentru admiterea la Universitatea Maritimă din Constanța

03 Jul 2023 1359