Actualitate

Cum a terminat anul financiar 2018 „Habitat for Humanity“, asociația care a construit mai multe case la Cumpăna

Reprezentanții Asociației „Habitat for Humanity“ Romania au publicat în Monitorul Oficial al României un extras al situației financiare anuale, conform legislației în vigoare. Astfel, asociația, cu sediul social în București, înființată în anul 2011, a prezentat bilanțul pe anul 2018.
 
Veniturile totale ale asociației au fost de 14.209.771 lei, în timp ce cheltuielile au fost în sumă de 13.269.403 lei, cu un excedent de 940.521 lei. În ceea ce privește raportul de activitate pentru perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2019, amintim că asociația, de utilitate publică și non-profit, reprezentată prin Roberto Pătrășcoiu, în calitate de manager general, își propune conștientizarea în România și în lume a problemei lipsei de adăpost și a adăpostirii sărăcăcioase din România, precum și să contribuie la rezolvarea problemei locuirii precare prin crearea și facilitarea accesului la soluții de locuire adecvate, simple și accesibile ca preț pentru cât mai multe familii în nevoie din România. Asociația și-a început activitatea din anul 2003, luna mai.
 
Scopul asociației se concretizează în următoarele obiective: strângerea de fonduri pentru desfășurarea propriei activități, precum și a programelor „Habitat for Humanity” și a activității altor parteneriate existente pe teritoriul României, dezvoltarea în România de noi programe „Habitat for Humanity” acolo unde există nevoie și entuziasm local pentru cauza celor în nevoie de adăpost, crearea și facilitarea de soluții de locuire, inclusiv pentru reconstrucția necesară ca urmare a dezastrelor naturale, stabilirea de relații cu asociații similare din țară și din străinătate, relații publice, strângerea de fonduri din surse externe și interne, distribuirea de fonduri către filiale, grupuri „Habitat for Humanity” din țară sau din străinătate sau către partener agreați, sprijinirea programelor din țară, construirea, reabilitarea, repararea, finalizarea structurilor sau alte activități de construire directă pentru crearea de soluții de locuire simple, decente și accesibile ca preț ca și alte lucrări de îmbunătățire a calității locuirii pentru familii și persoane periclitate economic și social și aflate în mare nevoie de locuire sigură, sănătoasă, construirea, reabilitarea, repararea, finalizarea structurilor, ca și alte lucrări de îmbunătățiri la imobile de importanță comunitară pentru comunități aflate în nevoie de dezvoltare socială de dezvoltare a infrastructurii educaționale, sanitare sau comunitare. Intervențiile se pot face direct sau prin parteneriate cu alte organizații.
 
HFH Romania a derulat în 2018 proiecte în parteneriate cu alte organizații, dar și cu finanțatori precum Kaufland, Dedeman, ENGIE, Rewe Romania, Fundația Saint Gobain.
 
Proiectele importante derulate în 2018 au fost „Big Build 2018”, în cadrul căruia a fost organizat evenimentul de construcție accelerată pentru asistarea a 8 familii din comuna Cumpăna, județul Constanța, proiect derulat în parteneriat cu „Habitat for Humanity“ Cumpăna. Au mai fost derulate și multe alte proiecte în toată țara.
 
Asociația nu are sucursale. Nu au fost identificate riscuri sau incertitudini majore, cu excepția posibilității reducerii sumelor generate din activitatea locală de dezvoltare resurse ca urmare a situației economice generale.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.