Cum arată cardul de energie ce va fi acordat românilor vulnerabili pentru plata facturilor (GALERIE FOTO)

Card de energie. Foto: MIPE
  • A fost aprobat modelul cardului de energie, prin care românii vulnerabili vor fi sprijiniți cu 1.400 de lei în 2023 pentru plata facturilor la utilități
  • De asemenea, a fost aprobat și certificatul de validare a datoriilor, care va fi emis de
  • Asociațiile de proprietari/locatari pentru a certifica datoria curentă sau restantă aferentă furnizării de energie termică în sistem centralizat
MIPE a încheiat Convenția în baza căreia CN Poșta Română va asigura serviciile de emitere a cardurilor de energie, a certificatelor de validare a datoriilor la asociația de proprietari/locatari. CN Poșta Română va asigura distribuirea și încărcarea cardurilor, dar și efectuarea plăților prin mandat poștal pentru compensarea prețurilor la energie

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a aprobat prin Ordin modelul cardului de energie, pentru acordarea ajutoarelor de 1400 lei/an persoanelor vulnerabile. Cardul de energie oferă dreptul beneficiarului să efectueze plăți prin serviciul de mandat poștal asigurate de  CN Poșta Română SA, pentru decontarea datoriilor curente și/sau restante pe care acesta le are către furnizorii de energie.

De asemenea, a fost adoptat și modelul certificatelor ce vor fi emise de Asociațiile de proprietari/locatari pentru a certifica datoria curentă sau restantă aferentă furnizării de energie termică în sistem centralizat.

Amintim că aceste certificate de validare a datoriilor se emit în două exemplare, din care un exemplar se păstrează la asociația de proprietari/ locatari emitentă iar cel de-al doilea exemplar se păstrează la Compania Naţională „Poşta Română” S.A, ca anexă la documentele care stau la baza plății prin serviciul de mandat poștal.

Beneficiarii trebuie să știe că asociațiile de proprietari/locatari primesc sumele transmise prin mandat poștal de la Compania Naţională „Poşta Română” S.A, operează încasarea acestora în numele beneficiarilor de sprijin, operează în evidențele contabile plata datoriei beneficiarului față de energia termică și virează sumele la furnizorii de energie termică la termenele prevăzute în contractele de furnizare sau anticipat, înainte de aceste termene.

„În contextul în care cheltuielile lunare cu energia au crescut cu 43%, era imperioasă intervenția rapidă prin acordarea acestui sprijin temporar, de care vor beneficia aproximativ 2,8 milioane de gospodării. Ajutoarele de 1.400 de lei finanțate de MIPE vor compensa creșterea cheltuielilor lunare la energie, indiferent de tipul acestora – energie electrică, termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire. Mă bucur să anunț adoptarea modelului cardului de energie și a documentului ce va atesta datoriile la Asociațiile de proprietari, ambele publicate în Monitorul Oficial. Tot astăzi, a fost semnată Convenția pentru ca Poșta Română să poată emite și distribui aceste carduri, asigurându-ne astfel că ajutoarele finanțate din fonduri europene vor ajunge cât mai repede la cei care atât de multă nevoie de acest sprijin”, a explicat ministrul Marcel Boloș.

Cum vor fi acordate ajutoarele pentru compensarea prețurilor la energie

Românii vulnerabili vor primi sprijin pentru compensarea prețurilor la energie în valoare nominală de 1.400 lei, care poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 și va fi acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranșe, astfel:
  • 700 lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 01.01.2023 – 30.06.2023;
  • 700 lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 01.07.2023 – 31.12.2023.

Foto: MIPEConform ordonanței nr. 166/2022, vor beneficia de măsură:
  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum si pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
  • persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
  • familiile beneficiare de alocație de susținere a familiei;
  • familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la venit minim garantat.
Reamintim că sprijinul se acordă per loc de consum, astfel că, în gospodăriile cu mai mulți locuitori, venitul pe membru de familie trebuie să fie sub 2.000 lei.

Pentru acordarea ajutoare pentru încălzire au fost alocate fonduri europene în valoare de 4 miliarde lei, din Programul Operațional Capital Uman și Programul Operațional Regional pentru perioada de programare 2014–2020, în limita economiilor identificate la nivelul acestor programe și a sumelor care sunt considerate în risc de dezangajare în cadrul perioadei de programare 2014–2020.

Ce trebuie să știe potențialii beneficiari


Lista cu persoanele ce vor beneficia de acest sprijin va fi întocmită de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, iar sprijinul va fi acordat sub forma unui voucher tipărit și distribuit de către Compania Națională „Poșta Română” S.A, fără valoare nominală, cu valabilitate pe teritoriul României, prin care se conferă titularului dreptul de a beneficia de ajutorul financiar pentru compensarea prețului la energie: energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Beneficiarii ajutorului vor putea plăti cu cardul de energie, prin serviciul de mandat poștal asigurat de CN Poșta Română SA, datorii curente și/sau restante către furnizorii de energie. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va asigura fondurile pentru acordarea acestor ajutoare prin virarea sumelor în contul bancar al CN Poșta Română SA.

Persoanele care se încadrează în mai multe categorii vor beneficia de sprijinul aferent unei singure categorii din care fac parte la data acordării acestuia. Listele detaliate cu persoanele/ familiile care au dreptul să primească acest ajutor vor fi comunicate CN Poșta Română de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu „De mâine, 15 aprilie, începe încărcarea cardurilor de alimente”

14 Apr 2024 405

Romsilva și Poșta Română au încheiat un Protocol pentru compensarea sumelor aferente lemnului de foc

23 Jan 2024 594

Compania Naţională Poşta Română, anunț de ultimă oră despre cardul de energie

09 Jan 2024 1274

Iohannis a promulgat legea Cum va fi acordat sprijinul pentru încălzire pentru persoanele vulnerabile

29 Dec 2023 851

În atenția beneficiarilor Cardurile de energie primite ca ajutor expiră la 27 decembrie 2023

01 Nov 2023 1526

A început tranșa a doua a Programului „Cardul de energie”. Cine beneficiază de acest card

06 Sep 2023 1201

Peste 1,5 milioane de familii au achitat facturi prin cardurile de energie

07 Apr 2023 1021

Ministrul Marcel Boloș „Jumătate de milion de familii și-au plătit deja facturile din bani europeni”

17 Mar 2023 1090

Lista beneficiarilor cardului de energie, actualizată. Alți 350.000 de români urmează să primească sprijinul

03 Mar 2023 1163

În primele trei zile de la implementare a cardului de energie s-au efectuat peste 100.000 de plăți, în valoare de 31 milioane de lei

25 Feb 2023 994

Ministrul Marcel Boloș „Am virat sumele către Poșta Română, iar beneficiarii cardurilor de energie pot utiliza ajutorul pentru facturile la utilități”

21 Feb 2023 874

Cardurile de energie, distribuite la un milion de locuințe. Cine beneficiază și cum pot fi folosite

15 Feb 2023 1239

Ministrul Marcel Boloș „Beneficiarii cardului de energie vor putea să achite și online facturile la utilități”

01 Feb 2023 1117