Cum scapă cei amendaţi şi de amenzi şi de munca în folosul comunităţii „Instituţiile nu reuşesc să-şi facă treaba şi atunci o pasează primarilor”

Primăria Oltina are de încasat 250.000 de lei din amenzile neonorate de cetăţenii care au încălcat legislaţia privind circulaţia pe drumurile publice, ordinea publică sau bunele moravuri. „Cei 250.000 de lei au fost cumulaţi în ultimii 5 ani. Cei amendaţi aşteaptă acum prescrierea sancţiunilor contravenţionale”, explică primarul comunei Oltina, Gheorghe Chirciu, care susţine că instituţiile abilitate nu îşi fac treaba, iar primăriile se află în imposibilitatea încasării amenzilor. „Oamenii de bună-credinţă îşi plătesc amenzile. În cazul celor care se declară săraci, dar sunt recalcitranţi (cele mai multe amenzi neîncasate au fost date pentru tulburarea ordinii publice), nu ai cum să încasezi amenda pentru că aceştia nu au salariu, nu au casă pe numele lor. Au, în schimb, maşini din Bulgaria, iar subvenţia de la APIA pentru animale o încasează pe numele altora. Aceştia sunt obişnuiţi cu infracţiunea şi oricât ne-am strădui nu putem recupera de la ei banii din amenzi”, a declarat primarul comunei Oltina.

Munca în folosul comunităţii nu este executată, chiar dacă ai o hotărâre judecătorească în acest sens, mai atrage atenţia primarul Gheorghe Chirciu. „Trebuie să faci adresă la instanţă şi să transformi amenda în muncă în folosul comunităţii. Pentru că este vorba de sume mari pe care le avem de recuperat, am apelat la instanţă şi am transformat aceste amenzi în muncă în folosul comunităţii, însă nu a ţinut prea mult această chestiune cu munca în folosul comunităţii pentru că poliţiştii i-au informat pe aceştia că nu-i pedepseşte nimeni dacă refuză munca în folosul comunităţii”, a explicat primarul Gheorghe Chirciu.

Şi primarul comunei Pecineaga, Lili Pîslaru, are de încasat bani de pe urma amenzilor neplătite de cetăţenii, care au încălcat legislaţia privind circulaţia pe drumurile publice sau bunele moravuri. Sumele neonorate de aceştia nu sunt mari, însă, primarul comunei Pecineaga este de părere că ar trebui să intre în vigoare legea cu munca în folosul comunităţii, astfel încât cei care nu plătesc amenzile să fie automat obligaţi să presteze ore de muncă pentru localitate.

La rândul lui, primarul comunei Cuza Vodă, Niculae Horneţ, afirmă: „Cei amendaţi au şi popriri şi executări, dar angajaţii primăriei nu au cum să recupereze banii de la ei, pentru că cei amendaţi nu am nimic pe numele lor, iar pentru muncă în folosul comunităţii nu am lege”. Primarul Nicolae Horneţ este de părere că instituţiile care aplică amenzile ar trebui să se ocupe şi de recuperarea acestora. „Instituţiile nu reuşesc să-şi facă treaba şi atunci o pasează primarilor pe principiul că tot ceea nu pot ele să facă, face primarul”, susţine şeful autorităţii locale de la Cuza Vodă.
Cei care comit infracţiuni scapă basma curată, iar autorităţile locale fac un efort inutil pentru recuperarea unor amenzi, care în multe dintre situaţii ajung să se prescrie, susţin primarii, care aşteaptă, din partea instituţiilor abilitate, mai mult interes în privinţa soluţionării acestor situaţii şi chiar o lege, care să-i oblige pe ce sancţionaţi să presteze muncă în folosul comunităţii.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAI În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 579 de permise de conducere

05 May 2024 390

Acțiuni recente ale Poliției. Amenzi la Costinești, Năvodari și Hârșova!

03 May 2024 494

Știri Constanța Amenzi în Vama Veche! Ce a constatat Poliția

03 May 2024 585

Acțiuni ale polițiștilor în județul Constanța. Au fost aplicate mai multe amenzi

02 May 2024 482

Județul Constanța În noaptea de 1 Mai, Poliția Rutieră a dat amenzi însumate de 10.000 de lei (FOTO)

02 May 2024 448

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

30 Apr 2024 473

Șoferii din județul Constanța, la control. S-au aplicat amenzi

30 Apr 2024 429

Acțiune de amploare a polițiștilor IPJ Constanța de Florii! amenzi de peste 300.000 de lei, aplicate (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 421

Razie cu radare a polițiștilor în județul Constanța! Au fost aplicate mai multe amenzi (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 436

Intervențiile polițiștilor în județul Constanța. Au fost aplicate amenzi de 113.000 de lei

27 Apr 2024 608

Acțiuni ale polițiștilor în Constanța și Stațiunea Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Apr 2024 609

ITM Constanța Amenzi de peste 100.000 de lei! Vezi ce nereguli au găsit inspectorii

24 Apr 2024 464

“Amenzi în valoare de 118.500 aplicate pentru nereguli din domeniul construcțiilor”pentru nereguli din domeniul construcțiilor”

24 Apr 2024 257

Tulcea Amenzi de mii de lei, aplicate de Jandarmi! Consumul de alcool și înjuratul în public, printre cele mai taxate gesturi

22 Apr 2024 428

Peste 1 600 de amenzi aplicate de polițiști în cadrul acțiunii ROADPOL

22 Apr 2024 395