De ce este luna septembrie potrivită pentru planificarea unei vacanțe?

Atât de mult doritele vacanțe pot deveni un coșmar dacă nu sunt alese în momentul potrivit. Vara, și mai ales în lunile iulie și august, toți caută locul ideal în care să petreacă cele câteva momente de relaxare după luni bune de muncă permanentă.

Însă nu sunt puțini cei care au ghinionul să se întoarcă din vacanță mai obosiți decât erau înainte, deoarece aglomerația din sezonul estival este mare, atât la mare, cât și la munte. Acolo unde ar trebui să îți găsești liniștea necesară pentru câteva clipe odihnitoare găsești de fapt gălăgie, aglomerație și lipsă de locuri libere. Cum poți evita acest lucru și în același timp să câștigi și alte avantaje ale unei vacanțe ca la carte? Alege să pleci în vacanță în luna septembrie. 

De ce să alegi luna septembrie pentru o vacanță la mare sau la munte?

Mai ales după o perioadă îndelungată în care au fost obligați de circumstanțe să păstreze distanța socială și să evite cât mai mult călătoriile, oamenii simt nevoia să evadeze din rutina zilnică și caută soluții să se relaxeze sau să diversifice activitățile pe care le au în mod curent. Motiv pentru care în lunile călduroase se pleacă în masă către destinații diverse din țară și din străinătate, și la munte, și la mare. Însă aglomerația care se formează din această cauză este mare și nu este pe placul tuturor. Așadar, planificarea vacanței pentru luna septembrie devine una dintre cele mai bune variante pe care le poți alege. 

De ce luna septembrie? Pentru că este luna în care mulți se întorc la serviciu sau la cursuri, însă zilele călduroase sunt încă nenumărate. Este luna în care străzile și spațiile publice sunt mai libere, cazările sunt mai ieftine, însă zilele mai liniștite. Mai mult decât atât, nu este nevoie să îți planifici vacanța cu prea mult timp înainte, pentru că și agențiile sunt mai libere, și variantele de cazare mai numeroase. Ce poți face într-un septembrie târziu, dar călduros? Alege-ți perechea preferată de pantofi dama pe answear.ro, aruncă-ți în geantă câteva haine și pornește în aventură mai aproape sau mai departe de casă, acolo unde te poartă pașii. Vei avea parte de o vacanță liniștită, pe bani mai puțini, dar cu distracție mai mare. 

Ce poți face în septembrie în vacanță?

Atât destinațiile de la munte, cât și cele de la mare sunt încă potrivite pentru luna septembrie. Așadar, îți poți pune în geantă fie echipamentul sportiv, fie costumul de baie și șlapii și poți porni în aventura care ți se potrivește mai bine: în vârf de munte, printre copaci și flori, ascultând liniștea naturii sau pe litoral, să îți afunzi picioarele în nisip și să asculți melodioasele valuri ale mării. Oricare ar fi ocazia, alege-ți încălțămintea potrivită de pe https://answear.ro/k/femei/incaltaminte și fă alegerea pe care o consideri potrivită pentru sufletul tău și pentru liniștea ta. Reîncarcă-ți bateriile într-un septembrie liniștit la care vei visa în cele mai grele zile de lucru care par nesfârșite.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cum să monetizezi un blog personal

21 Sep 2022 937

EFICIENTIZAREA ENERGETICĂ A ȘCOLII GENERALE NR.2 – COMUNA MIHAIL KOGĂLNICEANU, JUDEȚUL CONSTANȚA

31 Aug 2021 1566

Finalizarea proiectului "DOTAREA SOCIETĂȚII W.K.A. RO VISION S.R.L. CU ECHIPAMENTE PENTRU FABRICAREA MOBILEI"

31 Aug 2021 1349

Idei de tinuta pentru un look de seara

24 Aug 2021 1822

Lucrări de pământ

23 Aug 2021 1731

Manichiurista ta nu mai are un loc și pentru tine? Cred că a venit timpul să apelezi la Stailer

20 Aug 2021 2506

Jena nu tratează hemoroizii. Aflaţi cum puteţi scăpa de boala hemoroidală

18 Aug 2021 2272

Mobilă pentru birou din lemn masiv produsă în fabricile Casa Mobilă Simex

27 Feb 2015 11265

Ai aflat??? DE NOUL PARFUM, EDIȚIE JUBILIARĂ, Desire by Famous Luxury Perfumes??? Acum cu 50% reducere!

02 Sep 2014 4469

Grupul Simex a dat startul Super-Reducerilor Estivale la toate programele de mobilier!

27 Aug 2014 5891

Stai comod şi sănătos pe scaunul tău?

10 Aug 2014 3854

O SĂRBĂTORIM PE MARIA! Ştii de noul parfum DESIRE, personalizat cu „La mulţi ani, Maria!“?

10 Aug 2014 6505

Cele mai bune restaurante, terase şi cherhanale de la malul mării Ghidul CityBest Litoral 2014 este disponibil şi online! (document)

07 Aug 2014 11651

O SARBATORIM PE MARIA OFERA CADOU UN PARFUM EDITIE JUBILIARA - Desire by Famous Luxury Perfumes. Acum cu 50% reducere!

04 Aug 2014 6602

ANUNŢ DE PRESĂ Lansarea Proiectului „MATE-INFO.NET” Adaptarea programelor de studii universitare la Cadrul Naţional al Calificărilor în Învăţământul Superior şi crearea unei reţele virtuale în vederea îmbunătăţirii interacţiuni

17 Jul 2014 2992