Decizii privind conducerea societății Onix Star Distribution din Constanța


Asociații societății Onix Star Distribution SRL s-au întrunit în ședință Adunării Generale, în data de 28 iunie 2019, context în care au luat mai multe decizii, publicate recent în Monitorul Oficial al României. Asociații, Dobrogea Grup SA, Fotini Teodorescu, Constantin David, Arseni Sarchizian, Gabriela Bugheanu, Radu Cojocaru, s-au constituit în cvorum complet în ședința AGA.

Asociații au decis aprobarea încetării mandatului administratorului societății, Mirela Mihaela Pisică, iar noul administrator este Sergiu Sarchizian. Administrarea societății se realizează începând din data de 1 iulie 2019 de către Sergiu Sarchizian, pentru un mandat de doi ani.

A mai fost aprobată cesionarea părților sociale ale lui Cojocaru Radu, care deține 3 părți sociale cu valoare totală de 428,7 lei, reprezentând 3% din capitalul social, către asociatul existent Arseni Sarchizian, care va deține un număr de 6 părți sociale cu valoare totală de 857,4 lei, reprezentând 6% din capitalul social.

Se mai aprobă modificarea corespunzătoare a prevederilor art. 6 din actul constitutiv al societății cu privire la asociați şi cotele de participare la capital, urmarea cesiunii intervenit, după cum urmează: Dobrogea Grup SA – 90% din capitalul social, David Constantin – 3% din capitalul social, Arseni Sarchizian – 6% din capitalul social, Gabriela Bugheanu – 1% din capitalul social.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Onix Star Distribution SRL are un nou administrator! Firma are sute de contracte publice

21 Jul 2023 1088

Administrator nou la Onix Star Distribution

21 Feb 2020 1607

Onix Star Distribution și Granbis vor furniza alimente unităților militare din Forțele Navale (documente)

14 Jun 2019 2005

Patru societăţi comerciale au semnat cu Academia Navală „Mircea cel Bătrân“. Vor livra produse alimentare (document)

28 Jan 2019 3595

Modificări în societatea Onix Star Distribution

25 Jul 2018 2038

Contractele au fost semnate. Lista firmelor care vor livra produse alimentare Centrului „Flamingo“, deţinut de Ministerul Justiţiei (document)

13 Jun 2018 3142

Ce decizii s-au luat în Adunarea Generală a Asociaților societății Onix Star Distribution

04 Jun 2018 2488

UM 02022 Constanța cumpără pâine de la SC Onix Star Distribution SRL (document)

26 Oct 2015 3296

Direcţia Generală Logistică cumpără produse de panificaţie şi produse de cofetărie de la Onix Star Distribution SRL (document)

07 May 2015 2674

Protecția Copilului Constanța cumpără pâine de peste 200 de mii de lei de la Onix Star Distribution (document)

02 Apr 2015 2688