Declarația oficialilor IPJ Constanța despre accidentul de la Stupina (FOTO+VIDEO)





 
  • La data de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 22.45, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N. 2A, în afara localității Stupina, s-a produs un accident rutier, potrivit IPJ Constanța.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un bărbat ar fi condus un autoturism, neadaptând viteza la condițiile drumului și s-ar fi răsturnat pe câmp.
 
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a pasagerului din vehicul.
 
Conducătorul auto ar fi părăsit locul producerii accidentului, fiind identificat ulterior.
 

„Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Testul pentru prezența în organism a substanțelor psihoactive a fost negativ”, spun polițiștii.
 


În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulație, conform polițiștilor.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.