Dosar penal pentru tăiere ilegală de arbori la Constanța. Constatări (FOTO)

Sursă foto: IPJ Constanța
 
  • La fața locului a fost identificată o autoutilitară cu care s-ar fi deplasat persoanele în cauză și în care se afla material lemnos.
 
La data de 4 aprilie 2024, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Transporturi, aflați în patrulare pe malul drept al fluviului Dunărea, între localitățile Hârșova și Vadu Oii, au depistat patru bărbați care tăiau copaci dintr-o pădure de salcie, transmite un comunicat din partea Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
 
La fața locului a fost identificată o autoutilitară cu care s-ar fi deplasat persoanele în cauză și în care se afla material lemnos.
 
De asemenea, în imediata apropiere au fost descoperite mai multe grămezi de material lemnos proaspăt tăiat.
 
Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbații nu dețineau autorizație de tăiere a arborilor.
 
Cantitatea de 1,86 metri cubi de material lemnos a fost ridicată și predată Ocolului Silvic Hârșova.
 
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național, a încheiat sursa citată.


Citește și:

Constanța: Doi bărbați reținuți în urma unui scandal într-o sală de jocuri din localitatea Ovidiu

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Rutieră Constanța are un nou șef!

08 Jul 2020 5516

Fotoreportaj IPJ Constanța găzduiește vernisajul artistei King von Bee (galerie foto)

23 Dec 2015 2267