E-Distribuție Dobrogea Programul întreruperilor programate în județul Constanța





E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020.

Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Colaborăm cu autoritățile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul, transmite E -Distribuție Dobrogea.


Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.

 

Judetul Constanţa

Ziua / Data

Localitatea, strada afectata

Orar

 

Sâmbătă , 24 Aprilie 2021

Municipiul Constanta, cu Baza Nautica "Electrica", Auto Service Thompson si Spalatoria Auto "La Rosa", Vulcanizare, Facultatea de Educatie Fizica si Sport - Clubul Sportiv "Stiiinta" - strada Capitan Aviator Alexandru Serbanescu – întrerupere totalã.

08:30 - 16:30

 

 

 



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rețele Electrice anunță întreruperi din cauza unor reparații în județul Constanța

30 Apr 2024 907

Se întrerupe furnizarea energiei în ultima zi din luna aprilie în Constanța și Valea Dacilor. Vezi dacă ești afectat

29 Apr 2024 720

Mai multe zone din Cumpăna și Năvodari, fără energie electrică luni, 29 aprilie. Vezi dacă ești afectat

28 Apr 2024 527

Știri Constanța Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea. Iată ce consumatori vor rămâne fără curent electric în perioada următoare

26 Apr 2024 542

Se întrerupe joi furnizarea energiei electrice în Constanța, Eforie Nord, Cumpăna și Negrești. Lista zonelor vizate

24 Apr 2024 710

Unde se întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța, în perioada următoare. Lista zonelor afectate

24 Apr 2024 541

Unde se întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța, luni. Lista zonelor afectate

21 Apr 2024 2366

Se întrerupe furnizarea energiei marți, 16 aprilie, în municipiul Constanța și în Eforie Sud. Vezi dacă ești afectat

15 Apr 2024 1057

Lucrări la rețeaua de energie electrică din județul Constanța! În ce localități se întrerupe furnizarea energiei săptămâna viitoare

12 Apr 2024 1002

Localitățile Tuzla și Vadu Oii din județul Constanța, fără energie electrică vineri

11 Apr 2024 601

Rețele Electrice Dobrogea Se întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța săptămâna viitoare. Lista zonelor afectate

11 Apr 2024 5753

Județul Constanța Mai multe zone din Stațiunea Mamaia, Năvodari, Cernavodă și Fântânele, fără energie electrică astăzi

08 Apr 2024 1337

În ce zone din județul Constanța se va întrerupe furnizarea energiei electrice săptămâna viitoare

05 Apr 2024 3506

Știri Constanța Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea. Iată unde nu va fi curent în perioada următoare

04 Apr 2024 808

Municipiul Constanța și șase localități din județ, fără energie electrică miercuri, 4 aprilie. Lista zonelor afectate

02 Apr 2024 954