Știri Constanța Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea. Iată unde nu va fi curent în perioada următoare

Foto cu rol ilustrativ
 
  • Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.
 
Rețele Electrice Dobrogea (companie parte a grupului PPC,   denumită anterior E-Distribuție Dobrogea) a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare, transmite un comunicat din partea Rețele Electrice Dobrogea.
 

„Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora”, precizează sursa citată.

 
Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.
 
Vineri, 5 aprilie 2024
 
  • Localitatea Moșneni, - întrerupere totală: 8:30 - 16:30.
  • Localitatea Pecineaga, întrerupere a.e.e de scurtă durată în intervalul anunțat    : 8:30 - 16:30.
  • Localitatea Dulcești, întrerupere a.e.e de scurtă durată în intervalul anunțat: 8:30 - 16:30.
  • Localitatea Pecineaga, cu Puțuri RAJA - Sursa Pecineaga, Abator Porci Pecineaga - întrerupere a.e.e de scurtă durată în intervalul anunțat: 8:30 - 16:30.
  • Localitatea Vânători, întrerupere a.e.e de scurtă durată în intervalul anunțat: 8:30 - 16:30.
  • Localitatea 23 August, Ferma Agricola, Complex Sportiv 23 August - întrerupere totală: 8:30 - 16:30.
 
Luni, 8 aprilie 2024      
 
  • Stațiunea Mamaia, cu Complex Hotelier Doina SA, Complex Hotelier Meridian (MAI), Hotel Delta Mamaia, Restaurant „Terasa Cetate” (SC Damstel Prod SRL), Hotel + Restaurant „Sulina International”, Hotel „AGAPI” (SC Elcos Company SRL), Hotel „Solea Beach” și Autoservirea Maria, Hotel „Milano Blue”, Hotel „Golden Palace” (SC Gemaris Trade SRL), respectiv Minimarket „Dorulet” și Beach - Baruri Plaja (zona Hotel Sulina - Doina - Meridian), SC Marian Import-Export SRL, Terasa „SC Valena 99 SRL” - întrerupere totală: 8:30 - 16:30.
  • Orașul Năvodari, cu străzile: S1; S2; S3; S4; S5; S6; S7; S8; S9; S10 şi S11 - întrerupere parțială: 9:00 - 15:00.
  • Localitatea Fântânele, cu străzile: Caliacra; Histriei; Basarabia; Nicolae Iorga şi Castelului - întrerupere parțială: 9:00 - 15:00.
  • Orașul Cernavodă, cu străzile: Cochirleni si Dealu Vifor - întrerupere totală: 9:00 - 17:00.
 
Marți, 9 aprilie 2024     
 
  • Orașul Eforie Nord, cu străzile: Spiru Haret, Plantelor, Anemonei, Daliei - parțial, Mărășești - parțial, Magnoliei, Hortensiei, Aleea Violetei, aleea Rozelor, aleea Cameliei, Gheorghe Doja, respectiv aleea Ghiocelului - întrerupere totală: 8:00 - 12:00.
  • Municipiul Constanța, cu strada Cernica - întrerupere parțială: 8:00 - 16:00.
  • Orașul Năvodari, cu străzile: M10 şi M13 - întrerupere parțială: 9:00 - 17:00.
  • Localitatea Biruința, cu zona fost CAP (Cartier Muratan) - întrerupere totală: 9:00 - 17:00.
  • Localitatea Valu lui Traian, cu străzile: Valului, Curcubeului, Ancorei, Farului, Sirenei, Caisului, C-tin Pariano, Liniștii, Adamclisi, Transilvaniei, Crimeea - parțial, Amurgului, cartier zona Afumați - întrerupere totală: 9:00 - 17:00.
  • Localitatea Dunăreni, cu Ferma Piscicola Danubiu Elite, PTA 6540 INTERCOOP - întrerupere totală: 9:00 - 17:00.
 
Miercuri, 10 aprilie 2024      
 
  • Localitatea Tortoman - întrerupere totală (2h în intervalul 8:00 - 16:00).
  • Localitatea Gherghina - întrerupere totală (2h în intervalul 8:00 - 16:00).
  • Localitatea Țibrinu - întrerupere totală (2h în intervalul 8:00 - 16:00)
  • Localitatea Mircea Voda - întrerupere totală (2h în intervalul 8:00 - 16:00).
 
Joi, 11 aprilie 2024
 
  • Municipiul Constanța, cu fosta Ferma zootehnica „IAS 6 Martie”, Depozit SC Dako Distribution SRL și Asociația „AF Busu Ionel (Cristef)” - DN 3 (incinta Ferma „IAS 6 Martie”) - întrerupere totală: 8:30 - 16:30.
  • Localitatea Costinești, cu străzile: Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Henri Coandă, Portului, Emil Costinescu, Mihail Kogălniceanu, respectiv Cartier Epava - întrerupere totală: 8:30 - 16:30.
  • Localitatea Amzacea, cu străzile: Nordului, Stadionului, Parecului, Rândunelelor, Viilor, Pădurii, Bratucu, Podului, Albinelor, Zootehnistului şi Meșteșugarilor - întrerupere totală: 9:00 - 17:00.
  • Municipiul Constanța, cartier Palazu Mare, cu strada Corneliu Baba si blocurile: bloc - strada Eugen Lovinescu nr. 23, bloc „Strolz Drilling SRL” - strada Eugen Lovinescu nr. 21, bloc „White STONE Residence” - strada Corneliu Baba nr. 6, bloc „Recreation Development SRL” - strada Corneliu Coposu nr. 26, bloc „Goia Residence” - strada Corneliu Coposu nr. 28A, bloc „C&C Real Ambient SRL” - strada Corneliu Coposu nr. 28 b - întrerupere totală: 9:00 - 17:00.
  • Orașul Cernavodã, cu strãzile: Cochirleni și Hinog (SC Provitis Serv SRL, SC Pika Asset SRL, SC Telekom SRL, SC Vinex Murfatlar SRL, SC Save The Dogs SRL, SC Vantaje Towers SRL) - întrerupere totală: 9:00 - 17:00.
 

Vineri, 12 aprilie 2024
 
  • Municipiul Constanța, Salon Evenimente „MIR ELIS Construct SRL” - b-dul Aurel Vlaicu, parcela A663/11, lot 8 - întrerupere totală: 9:00 - 17:00.
 

Citește și:
Întreruperi de curent în Constanța: Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, marți?

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se întrerupe joi furnizarea energiei electrice în Constanța, Eforie Nord, Cumpăna și Negrești. Lista zonelor vizate

24 Apr 2024 706

Unde se întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța, luni. Lista zonelor afectate

21 Apr 2024 2357

Județul Constanța Mai multe zone din Stațiunea Mamaia, Năvodari, Cernavodă și Fântânele, fără energie electrică astăzi

08 Apr 2024 1330

În ce zone din județul Constanța se va întrerupe furnizarea energiei electrice săptămâna viitoare

05 Apr 2024 3494

RAJA Constanța Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu

02 Apr 2024 553

Știri Constanța Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea. Iată ce consumatori vor rămâne fără curent electric în perioada următoare

01 Apr 2024 776

Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu pentru lucrări

01 Apr 2024 483

Mai multe zone din Constanța, Stațiunea Olimp și localitatea Ostrov, fără energie electrică astăzi

01 Apr 2024 553

Mai multe zone din municipiul Constanța și localitatea Lazu, fără energie electrică astăzi! Vezi dacă ești afectat

29 Mar 2024 598

Mai multe zone din municipiul Constanța, fără energie electrică miercuri. Vezi dacă ești afectat

26 Mar 2024 1008

RAJA Constanța Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu!

18 Mar 2024 632

VIDEO Locuitorii din Năvodari, supărați de modul în care un investitor își supraetajează spațiul comercial. Ce spun autoritățile?

05 Mar 2024 980

Municipiul Constanța și alte patru localități din județ, fără energie electrică astăzi! Lista străzilor afectate

22 Feb 2024 2298

Se întrerupe furnizarea energiei electrice la Aliman, județul Constanța. Lista străzilor afectate

11 Feb 2024 1093

Nouă localități din județul Constanța, fără energie electrică vineri. Vizat și sediul unui post de poliție

08 Feb 2024 3175