Ele sunt sexy PSD-istele lui Mazare (galerie foto)

psddesexy.jpg„Melci, scoici, raci, craci", spune un cântec în vogă. Chiar dacă erau în Mamaia, aproape de plajă, de melci, scoici şi raci, petrecerea pe care PSD-istele au organizat-o cu ocazia Zilei Femeii ne-a arătat mai mulţi... craci.

Ca să nu se dezmintă şi să arate lumii întregi că social-democratele sunt cele mai cele, femeile din organizaţiile din municipiu şi judeţ s-au adunat la restaurantul Aurora, păstorit de colegul lor de partid, Mihalache Muşat, pentru a se distra aşa cum merită o PSD-istă adevărată. Intrarea în restaurant părea un adevărat podium pe care madamele din partidul condus în plan local de Radu Mazăre şi-au prezentat hainele „de sarmale". Sclipici mult, flori în păr, dresuri cu modele cât mai aţâţătoare şi decolteuri cât mai generoase - aşa poate fi descris în doar câteva cuvinte tabloul pe care îl ofereau ochiului, doamnele înfocate pe care ar trebui să le strunească Victor Ponta. La petrecere, puţinii bărbaţi care au avut acces s-au simţit stânjeniţi de felul în care PSD-istele şi-au lăsat inhibiţiile acasă şi s-au lăsat pradă distracţiei şi dansului. Doamnele şi domnişoarele din organizaţia municipală, condusă de deputatul Antonella Marinescu, dar şi cele din judeţ, care se află în grija primarului comunei Cumpăna, Mariana Gâju s-au încins la dans sub privirile atente ale celei care i-a dat viaţă şefului lor din teritoriu, Radu Mazăre. Gabriela, mama primarului Constanţei, a acceptat invitaţia social-democratelor de a li se alătura la distracţie. Lângă aceasta, la o masă frumos aranjată şi poziţionată, a stat Paraschiva Barbu, mama deputatei Marinescu. Dintre bărbaţii PSD-ului, la petrecere a venit vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Cristinel Dragomir, care s-a declarat... puţin stânjenit. „Nu-mi găsesc locul în această sală. Mă bucur alături de dumneavoastră, mă cunosc cu aproape toată lumea de aici. Vă respectăm şi vă apreciem, chiar dacă, din păcate, nu vă arătăm aşa des", le-a spus colegelor sale de crez politic, Cristinel Dragomir, secretarul general al organizaţiei PSD Constanţa. Şi a plecat grăbit, fără să se înfrupte cu privirea din frumuseţile partidului.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Organizația Județeană PSD Constanța, prin președinte Felix Stroe, mesaj de Paște

04 May 2024 83

Alegeri electorale 2024 Cornel Bulancea a contestat în instanță decizia Biroului Electoral de Circumscripție nr. 6 Hârșova

03 May 2024 686

Pe surse Coaliția s-a răzgândit. PNL şi PSD vor să mute alegerile prezidențiale în noiembrie

03 May 2024 413

PMP a atacat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o hotărâre a BEC privind reprezentarea în secţiile de vot din străinătate şi a cerut anularea ei

03 May 2024 384

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 696

Femeile PSD Constanța oferă daruri persoanelor vârstnice aflate în centrele de bătrâni din Poarta Albă, Negru Vodă si Municipiul Constanța

02 May 2024 710

Instanța a tranșat disputa PSD și PNL pot renunța la candidatul comun la Primăria Capitalei

01 May 2024 605

Reprezentantele Organizației Județene de Femei Constanța a Partidului Social Democrat vor oferi daruri cu prilejul Paștelui

01 May 2024 477

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 578

Județul Constanța În prag de sărbătoare, 21 de copii ai comunei Cumpăna au primit daruri (Galerie FOTO)

30 Apr 2024 535

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD pentru Primăria Constanța - “Drepturile constănțenilor nu au culoare politică“! (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 616

Lista candidaților la Consiliul Județean Constanța din partea PSD Constanța

29 Apr 2024 2297

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1321

Alegeri Locale Constanța Candidații de la patru partide vor depune luni candidaturile

28 Apr 2024 530

ZIUA LIVE Joacă PSD și Horia Constantinescu cu șanse reale meciul pentru Primăria Constanța?

28 Apr 2024 827