Eroziunea nu este singurul duşmanO maşină s-a prăbuşit şi a mai distrus o parte din faleza Cazinoului (galerie foto)

2_faleza.jpgAutoturismul, înmatriculat la Tulcea spun martorii, nu era asigurat cu frâna de mână

Că faleza de la Cazino se surpă nu mai este un secret pentru nimeni, însă pe zi ce trece se înmulţesc semnele că fenomenul devine periculos. 

Un localnic din zona Cazino ne-a transmis ieri, că unul dintre stâlpii de susţinere a balustradei ce mărgineşte faleza stă să se prăvălească în mare. Într-adevăr, la faţa locului peisajul arăta mai dezolant ca oricând. Deşi ieri a fost o zi însorită şi faleza Cazinoului Constanţa era plină de lume - turişti români, dar mai ales străini - care veniseră să se bucure de privelişte, locul arăta sinistru. Am simţit un sentiment de jenă inexplicabilă când am văzut că oamenii îşi făceau poze în mijlocul acestui „spectacol“ al degradării arhitecturale a Cazinoului şi a falezei. Parcă aş fi fost la mine acasă şi ar fi dat năvală musafirii în timp ce tavanul mi se prăbuşise în cap. Nu m-aş fi simţit rău dacă m-ar fi prins renovându-mi casa, dar nu acesta a fost sentimentul pentru că pe faleză nu se renovează nimic. Îmi tot vine în cap replica unui personaj din romanul lui Călinescu: „Aici nu stă nimeni“. Cam asta ai impresia că auzi, plimbându-te chiar şi ziua în amiaza mare pe faleza Cazinoului. Sunetul valurilor sparte de stabilopozi are acum o voce timidă, în comparaţie cu strigătul decorului abandonat. Faleza şi Cazinoul par că ţipă a pustiu şi a descompunere. 

Deşi Primăria a promis că se vor lua măsuri pentru stoparea surpării falezei, până acum nu s-a văzut nimic. S-a pus o bandă galbenă de avertizare a celor ce se plimbă pe faleză şi s-au postat trei stâlpişori mobili în zona unui perimetru mai afectat, însă şi aceia au fost daţi la o parte. 

Un stâlp se legăna...

Ieri am văzut primul stâlp de balustradă atârnând sinistru deasupra mării, după ce s-a desprins din structura metalică. În tot acest timp, viaţa îşi urma cursul. Îndrăgostiţii se plimbau pe faleză ca şi acum 100 de ani, lipsiţi de griji, făcându-şi planuri de viitor, şi giugiulindu-se un pic mai încolo de stâlpul aninat, iar bătrânii priveau melancolic marea, la fel ca şi în urmă cu un secol, rezemaţi de balustrada din porţiuni mai solide. Timpul părea că este doar în favoarea îndrăgostiţilor, nu şi în a bătrânilor sau a falezei.     

Am luat legătura cu reprezentanţii SCIL Confort Urban SRL - societate aflată în subordinea Consiliului Local Municipal Constanţa care se ocupă de întreţinerea unor obiective din domeniul public. Şeful Departamentului Producţie, ing. Mugur Voinescu, ne-a declarat că a fost efectuată o expertiză pentru reabilitarea falezei, în baza căreia se revizuieşte proiectul deja existent privind repararea acestei zone. „Noi putem efectua doar reparaţii provizorii, întrucât a fost depus spre finanţare, din fonduri europene, un proiect mai complex de reabilitare a zonei peninsulare, care cuprinde şi faleza“, a precizat reprezentantul Confort Urban. Mugur Voinescu a promis că va trimite la faţa locului o echipă pentru a remedia partea de balustradă prăbuşită. 

Bună şi balustrada la ceva, cât o mai fi... 

La faţa locului, reprezentanţii Confort Urban au descoperit că stâlpul din balustradă nu ar fi zburat în mare singur, ci că ar fi fost „ajutat“ de o maşină. Iniţial, reprezentanţii societăţii Consiliului Local Constanţa nu au reuşit să-şi dea seama cum a reuşit un autoturism să pătrundă pe faleza Constanţa devreme ce ambele intrări, atât cea de la Comandamentul Operaţional Naval, cât şi cea de la Vraja Mării erau blocate. Ulterior, potrivit unor martori de la restaurantul din zonă, reprezentanţii Confort Urban au aflat, după cum ne-au declarat, că toată paguba s-a produs din cauza unui şofer neglijent care şi-a parcat maşina pe bulevardul Regina Elisabeta cu faţa spre mare, fără să-şi fi asigurat autoturismul cu frâna de mână sau să fi băgat în viteză. Mugur Voinescu a relatat că din primele informaţii care i-au fost furnizate de martori ar fi vorba despre un autoturism înmatriculat la Tulcea. Aşadar, dacă acesta este firul întâmplărilor, proprietarul maşinii a avut până la urmă noroc cu balustrada falezei, care, erodată, neerodată, a opus destulă rezistenţă astfel încât autoturismul să nu plonjeze în mare. De altfel, reprezentantul Confort Urban a precizat că s-a mirat că balustrada s-a desprins în acea zonă pentru că o verificase cu ceva timp în urmă şi în acel perimetru era solidă. De precizat că după sesizarea noastră, o echipă de la Confort Urban a intervenit în scurt timp şi a „remediat“ balustrada. A fost executată o reparaţie inestetică şi provizorie, care cu siguranţă nu va mai opri un autoturism să se prăbuşească în mare. Aviz amatorilor deci. Sperăm însă că încropeala celor de la Confort Urban nu va rămâne pentru mult timp acolo şi că balustrada, ca întreaga faleză de altfel, va fi remediată în curând. 

Mugur Voinescu a adăugat că din spusele martorilor, proprietarul autovehiculului ar fi spus că merge la poliţie pentru a obţine dovadă. Precizăm că am luat legătura cu insp. pr. Ciprian Sobaru, şeful Biroului pentru Siguranţa Circulaţiei Constanţa, care ne-a promis că se va interesa şi va reveni cu amănunte. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Costa

29 Aug, 2010 15:22

daca nu iese banul... nu-l intereseaza! Asta este MAZARE & Co... MAFIA si RUSINEA orasului nostru!!!

gogu

28 Aug, 2010 22:43

Daca ere pe timpul lui Ceausescu asa ceva nu se intimpla acuma sintem pe timpul lui hotul si curvarul asta de Mazare scobitoarea asta

gigel

28 Aug, 2010 07:54

asa arata republica lui mazare,cazino distrus,cu geamuri sparte,peninsula ca dupa bombardament atomic,faleze in pericol(a cazinoului,a strazii traian,.....)in plin centrul urbei(vila elena)focar de infectie cu romi si sobolani,....si astea tot lui basescu le pui in carca ?!?

Articole asemanatoare

DIICOT a făcut mai multe rețineri! Droguri în zona Centrului Vechi din București. Oficial de la procurori

02 May 2024 369

Post vacant la Spitalul Municipal Medgidia. Iată condițiile

02 May 2024 242

Spitalul Clinic CF Constanța angajează. Ești interesat?

02 May 2024 412

Joia Mare. Tradiții și superstiții. În ziua celor 12 denii se prepară cele mai importante copturi

02 May 2024 1379

Cum poți prepara cel mai savuros grătar vegan sau de post?

01 May 2024 338

Vrei să lucrezi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța? Mai multe posturi, scoase la concurs

01 May 2024 623

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează medic specialist epidemiologie

01 May 2024 287

Tradiții pentru spor și sănătate în Miercurea Mare! Femeile nu torc și nu cos

01 May 2024 485

Angajare la SRI! Iată ce post este liber! Înscrierile se fac în perioada 6 - 31 mai

01 May 2024 771

Unitatea Militară 02013 Mangalia angajează. Ce post este vacant

30 Apr 2024 484

Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Ce post este disponibil

30 Apr 2024 435

Fostul viceprimar al Medgidiei, Sorin Petrică Țuțuianu este noul director al CT BUS Constanța

30 Apr 2024 603

Cum alegem corect produse proaspete de sărbători? Recomandările ANPC pentru perioada 1Mai – Sărbătorile de Paști!

30 Apr 2024 287

ISU Dobrogea Vino să faci parte din frumoasa echipă a salvatorilor constănțeni! Iată posturile vacante

30 Apr 2024 578

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială Nr. 1 Topalu angajează. Iată ce trebuie să faci

29 Apr 2024 450