Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

Sursa foto: Primăria ConstanțaIeri, 16 aprilie 2024, Serviciul Protecție Civilă din cadrul Primăriei municipiului Constanța  în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” au organizat un exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

Potrivit Primăriei Constanța, această acțiune se bazează pe implementarea "Planului de Pregătire în Domeniul Situațiilor de Urgență" aprobat de I.S.U. 'Dobrogea', iar scopul exercițiului este verificarea modului de aplicare a fluxului informațional referitor la anunțarea unui incendiu, acordarea primului ajutor și instruirea personalului specializat cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor.

„Polițiștii locali au fost instruiți de către membrii unui echipaj S.M.U.R.D. Activitățile de instruire au inclus atât pregătirea teoretică, cât și cea practică, fiind exersate mai multe situații care implică: manevrele de resuscitare în caz de stop cardio-respirator, situațiile în care viața oamenilor ar putea fi pusă în pericol de obstrucționarea căilor respiratorii, acordarea de sprijin în cazul pacientului traumatizat și modalitățile de intervenție în cazul îngrijirii plăgilor și țesuturilor moi.

Acordarea primului ajutor este extrem de importantă și poate face diferența dintre viață și moarte. De aceea, echipajele care ajung primele la locul unui eveniment, dacă au cunoștințele necesare, pot interveni și pot salva viețile persoanelor rănite“ - au mai precizat reprezentanții Primăriei Constanța.


Activități similare vor continua și în perioada următoare, inclusiv în locațiile unităților de învățământ din municipiul Constanța.

Citește și: 

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 Farul Constanța, înfrângere cu FCSB, care a cucerit titlul de campioană! (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 1376

Firme Constanța Imsat Elconmet SA convocă Adunarea Generală a Acționarilor pentru evaluarea situațiilor financiare din 2023

27 Apr 2024 364

Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” a început antrenamentele cu ISU Medgidia (FOTO)

24 Apr 2024 332

Exercițiu de pregătire în caz de cutremur cu participarea elevilor de la Școala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Hașdeu” Constanța (Galerie FOTO)

23 Apr 2024 402

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1408

Exercițiu militar de instruire cu termen scurt de notificare, în raioane din județul Tulcea

18 Apr 2024 463

Militarii Brigăzii 9 Mecanizate Mărășești au participat la un exercițiu tactic cu trageri de luptă în Poligonul Babadag

17 Apr 2024 408

Doi fotbaliști de la Farul Constanța, în echipa etapei a patra din play-off / play-out. „Este surpriza plăcută“

16 Apr 2024 745

Farul Constanța și-a mărit flota de autocare moderne. Campioana României se alătură cluburilor de fotbal importante (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 1218

Baschet CSM Constanța a câștigat primul meci cu FCC UAV Arad din finala Ligii Naționale (GALERIE FOTO + VIDEO)

15 Apr 2024 936

Farul Constanța Hagi - „Victorie mare la Craiova, care ne crește încrederea. Sperăm să învingem și CFR Cluj“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 782

Cel mai complex exercițiu organizat și condus de Forțele Navale Române, Sea Shield 24”, în plină desfășurare (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 476

Premierul Marcel Ciolacu va fi prezent mâine la Constanța

10 Apr 2024 775

Intervenție a pompierilor ISU Dobrogea la Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 2533

Superliga 2023/2024. Universitatea Craiova - Farul Constanța Hagi - „Un alt meci greu, dar suntem încrezători“ (VIDEO)

10 Apr 2024 1859