Exploatarea gazelor de şist în Dobrogea, una dintre temele moţiunii de cenzură depuse de Opoziţie

cap_5.jpgOpoziţia a depus ieri după-amiază textul moţiunii de cenzură şi semnăturile necesare la birourile permanente ale celor două camere parlamentare.

Senatorul social-democrat Nicolae Moga a precizat că a amânat semnarea textului moţiunii până în ultima clipă deoarece a dorit ca textul acesteia să facă referire şi la începerea studiilor privind extragerea gazului de şist în Dobrogea. „Nu sunt împotriva procesului de extracţie în sine, ci a metodei care se doreşte a fi utilizată. Nu este posibil ca, fără nicio consultare publică, Guvernul să decidă pentru viaţa unor comunităţi. Eu nu sunt specialist, însă m-am documentat, am ascultat părerile specialiştilor, iar tehnologia care se intenţionează a fi folosită de compania Chevron constă în pomparea a milioane de litri de apă îmbogăţită cu substanţe chimice, în scopul dizolvării rocilor, pentru a elibera gaze captive. Pericolele la adresa sănătăţii oamenilor şi a mediului derivă din utilizarea a cel puţin 260 de substanţe chimice pentru fracturarea hidraulică, majoritatea fiind cunoscute ca toxice, cancerigene şi mutagene. Dacă specialiştii americani şi englezi au decis stoparea acestor extracţii prin metoda hidraulică, nici România nu are voie s-o facă", susţine senatorul PSD.

motiune_de_cenzura_-_Nicolae_Moga.jpg

Nicolae Moga a mai precizat că moţiunea de cenzură are trei teme principale în care critică activitatea Guvernului: înstrăinarea rapidă şi fără o strategie a resurselor statului, alocări bugetare pe criterii politice către primari şi preşedinţi de consilii judeţene şi încălcarea autonomiei universitare a UMF Târgu Mureş prin înfiinţarea unei facultăţi pe criterii etnice.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE SOS Spitalul Mama și Copilul Stelian Ion – „De ce nu luptă președintele CJC pentru spitalul de pediatrie? Trebuia să-l convingă pe Rafila să șteargă Constanța de pe lista neagră”! (VIDEO)

14 Sep 2023 1776

Moţiunea simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, respinsă de Camera Deputaților (VIDEO)

19 Oct 2022 1109

Camera Deputaţilor Moţiunea simplă a USR împotriva ministrului Energiei, respinsă (VIDEO)

09 Feb 2022 3122

Horia Marius Țuțuianu, deputat PSD de Constanța - „Cîțu plătește cu demiterea pentru toate acțiunile sale”

05 Oct 2021 1804

LIVE VIDEO Azi se decide soarta Guvernului. Cum se apără Cîțu

05 Oct 2021 2054

ZIUA LIVE. Consilierii locali PSD nu vor vota majorarea prețului gigacaloriei. Prețul propus de Vergil Chițac este de 1.034 lei

29 Sep 2021 3369

Sorin Grindeanu. „PSD a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului”

28 Sep 2021 1554

Stelian Ion, propunerea USR PLUS pentru Ministerul Justiției și în viitorul guvern

03 Sep 2021 3453

Klaus Iohannis, despre moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu și despre decizia revocării Avocatului Poporului (video)

29 Jun 2021 1916

Moţiunea de cenzură iniţiată de PSD, supusă votului în plenul reunit

29 Jun 2021 1404

Marcel Ciolacu a anunțat că PSD va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului

11 Feb 2021 2959

Moțiunea de cenzură nu se mai dezbate în Parlamentul României înainte de o decizie a Curții Constituționale

01 Sep 2020 3199

Moțiunea de cenzură nu s-a mai votat. Care a fost motivul

31 Aug 2020 3100

Ciolacu Sunt suficiente voturi ca moţiunea de cenzură să treacă şi fără UDMR

27 Aug 2020 3309

Marcel Ciolacu- „Moțiunea de cenzură va fi votată luni, 31 august“

26 Aug 2020 3582