Fülöp Lóránd-Árpád, numit preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (DOCUMENT)



Fülöp Lóránd-Árpád a fost numit în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, printr-o decizie a prim-ministrului Nicolae Ciucă

Anterior, acesta a deţinut funcţia de preşedinte al Administraţiei Fondului pentru Mediu, calitate din care a fost revocat printr-o altă decizie a premierului. 

Fülöp Lóránd-Árpád s-a născut pe 30 aprilie 1982 în Târgu Mureș, județul Mureș.

A urmat cursurile Universității Petru Maior Tîrgu Mureș, Matematică-Informatică (2000-2004), Universitatea Sapientia Tîrgu Mureş, Comunicare şi relaţii publice (2002-2006), Universitatea Babeş Bolyai, Cluj Napoca, MBA Jurnalism (2006-2007), iar din septembrie 2011 până în prezent este doctorand la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, domeniul de studii: Comunicare, programul de studii: Şcoala doctorală, anul I.
Asistent universitar la Universitatea Sapientia, Facultatea de Ştiinţe Tehnice şi Umaniste, Tg. Mureş, Departamentul de Ştiinţe Sociale Aplicate.

Din septembrie 2006 până în februarie 2012 a fost preparator universitar.

În iulie 2011 a devenit director tehnic la Aprilred. A fost și CTO (Director Tehnic – Analiza proiectelor, estimări, gestionarea echipelor de dezvoltare, organizarea eficientei dezvoltatorilor. Responsabil pentru partea tehnică a dezvoltării. Direct contact cu clienţii, negociere.) la CamelWeb Creations (2009-2010), Head of development department (Responsabil pentru un grup de 15-20 de dezvoltatori. Organizarea capacităţii, soluţii tehnice) la aceeași firmă, în perioada septembrie 2007 – ianuarie 2009, Project Manager (Responsabil pentru proiecte si o echipa de 5 dezvoltatori. Direct contact cu clienţii, estimări proiecte) la CamelWeb Creations (2005-2006) și dezvoltator de site-uri web (2002-2005) la societatea comercială menționată anterior.

A deținut și funcția de administrator rețea (2001-2002) la Procardia, consilier la Pimăria Târgu Mureș (2001) și digitizer la FlashRom (2000-2001).


Declarație de avere
 

În ultima declarație de avere, depusă pe 4 mai 2021, Fülöp Lóránd-Árpád a declarat că deține un teren intravilan de 800 m2, dobândit în 2008, prin contract de vânzare-cumpărare.

De asemenea, a declarat și o casă de locuit, dobândită tot în anul 2008 prin contract de cumpărare și un autoturism marca Opel, model Zafira, an de fabricație 2006, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare.

La categoria „conturi și depozite bancare, fonduri de investiții, forme echivalente de economisire și investire, inclusiv de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depășește 5.000 euro”, a declarat șase conturi curente – unul la banca ING, în RON, deschis în 2012, cu sold la zi 23.957 lei, unul la OTP Bank, în RON, deschis în 2003, cu valoare la zi 35 de lei și încă un cont tot la OTP Bank, valută RON/EUR, deschis în anul 2004, cu sold la zi 6.606 lei și 880 euro.

Totodată, a menționat și un cont curent la Banca Transilvania, în RON, deschis în anul 2008, cu valoare la zi 4.615 lei, unul la banca Unicredit, în RON, deschis în anul 2015 cu valoare la zi 490 lei și un cont la Revolut, deschis în 2019, cu sold la zi 920 lei.

Fülöp Lóránd-Árpád a precizat și o asigurare de viață la Generali Asigurări, din 2005, cu valoare la zi 5.750 euro.

La categoria „debite, ipoteci, garanții emise în beneficiul unui terț, bunuri achiziționate în sistem leasing și alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depășește 5.000 euro”, a declarat un credit contractat în 2015 la Banca Unicredit, scadent la 2028, în valoare de 131.000 lei, unul la ING Bank, contractat în 2019 și scadent la 2024, valoare 28.442 lei și un card de credit contractat de la ING Bank în 2021, scadent la 2026, în valoare de 7.200 lei.

La categoria „venituri ale declarantului și ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, a menționat venituri astfel – drepturile salariale de la S.C. APRILRED SRL în valoare de 22.333 lei, de la S.C. OVELO DIGITAL SRL în valoare de 7.800 lei, drepturile salariale ale soției în valoare de 69.698 lei de la Universitatea Sapientia, Cluj-Napoca. De asemenea, a menționat venituri din activități independente de la PFA Fulop Lorand Arpad în valoare de 139.345 lei, venituri din investiții de la S.C. OVELO DIGITAL SRL sub formă de dividende în valoare de 70.000 lei.

PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


În secțiunea „Documente” a materialului puteți vizualiza declarația de avere a lui Fülöp Lóránd-Árpád.

foto: Facebook/ Fülöp Lóránd
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.