Firma lui Radu Merla vidanjeaza sediile Sucursalei CF

cap_3.jpgEnvirotech SRL, firmă în al cărei acţionariat îl regăsim pe Radu Merlă, soţul lui Ani Merlă, şefa Direcţiei de Dezvoltare şi Programe din cadrul primăriei Constanţa, a pus mâna pe un contract la Regionala CF Constanţa.

Potrivit anunţului de atribuire nr. 75299 din 5 ianuarie a.c., publicat de Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, firma pe care Merlă o deţine împreună cu Dănuţ Florescu va primi 100.260 de lei fără TVA, pentru vidanjarea în unităţile de pe raza Sucursalei RCF Constanţa care nu beneficiază de sistem de canalizare. Mai precis, potrivit contractului, Envirotech SRL se va ocupa cu golirea periodică a foselor septice pentru 62 de obiective care nu sunt racordate la reţeaua de canalizare. Anunţul de atribuire arată că societatea lui Radu Merlă a câştigat contractul 497 din 16 decembrie 2009, în „bătălia" cu un alt ofertant. Valoarea estimată iniţial pentru acest contract era de 126.490 de lei fără TVA. Envirotech nu este un nume fără rezonanţă. Câştigătoare a numeroase contracte, printre care se numără şi cele ale Primăriei Constanţa, firma lui Merlă a avut succes mai mereu. Ba chiar, o perioadă a fost „regina" toaletelor publice din municipiul Constanţa. Registrul Comerţului arată că Merlă şi Florescu au pus bazele afacerii în 1999. Envirotech SRL are şase puncte de lucru, în mai multe părţi ale ţării, cum ar fi Timişoara, Bucureşti, Galaţi, dar şi, evident, în Constanţa, Eforie Sud şi Ovidiu. Contactat telefonic, Radu Merlă a declarat că nu ştie nimic despre contractul cu Sucursala RCF Constanţa. „Nu m-am ocupat eu. Chiar nu ştiu detalii. Ştiu doar că am câştigat". Consortul lui Ani Merlă a recunoscut că nu are detalii nici despre o contestaţie la o licitaţie organizată de primăria municipiului Timişoara, pe care Envirotech a depus-o în luna octombrie a anului trecut, la Consiliul Naţional de Soluţionarea Contestaţiilor. Plângerea firmei constănţene, pe care o puteţi vedea pe www.ziuadeconstanta.ro, a fost respinsă de către CNSC.

ani_merla_09.jpgParteneri cu don Petrică

Merlă şi Florescu sunt parteneri în mai toate firmele pe care le deţin. Cei doi au la comun SC Prunus, Enviroteh SRL, Oil Depol Service, Petroline, CRD Demolition SRL, Bytech Computers, Ecoserv Co SRL, Ambient Car Wash SRL, Eagle Construct SRL şi Motor-Sport SRL. În plus, Merlă mai deţine părţi sociale în SC Pol Control SRL. Însă, de-a lungul timpului, cei doi au mai avut legături afaceristice şi cu alte nume sonore. Monitorul Oficial nr. 659 din 2004 ne arată că Oficiul pentru Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa a autorizat şi înregistrat societatea comercială Five Distribution SRL, cu sediul pe şoseaua Tulcei. Firma îi avea ca asociaţi, la acea dată, pe Horia-Andrei Bud, Dănuţ Florescu şi Radu Merlă. Se pare că Bud nu s-a simţit tocmai bine în firmă, întrucât şi-a vândut acţiunile, la numai un an după înfiinţare. Registrul Comerţului ne oferă şi noii intraţi în Five Distribution, „clienţii" lui Horia Andrei Bud. Numele sunt sonore: Celestina Carmen Iordache şi Liliana Mariana Hanţi. Cele două sunt soţiile celebrilor de acum Petrică Iordache şi Romeo Hanţi. Se pare că, de fapt, defunctul om de afaceri ar fi tratat cu Bud. Pe lângă Merlă, Florescu şi cele două doamne, în acţionariatul Five Distribution mai apărea şi Ciprian Foty Logofătu. Însă Radu şi Dănuţ au renunţat, între timp, la afacere.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Adevarul

18 Feb, 2010 03:29

Creatura odioasa femeia aia lipsita de inteligenta, clasa (clase scolare) si bun simt

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Florin Mitroi, candidatul PNL la președinția CJ Constanța - „Cred că va fi o prezență foarte mare la vot pentru că oamenii vor o schimbare“ (VIDEO)

08 May 2024 193

IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, trimis în judecată de DNA Constanța

08 May 2024 476

Handbal CSM Constanța o va întâlni pe CS Minaur Baia Mare în semifinalele din Final 4 Cupa României

08 May 2024 167

Salsa Amad SRL va construi trei imobile înșiruite și o piscină în municipiul Constanța

08 May 2024 157

Penitenciarul Poarta Albă cumpără pentru deținuți ton în suc propriu, macrou în sos tomat, suncă presată de pui și budincă de orez

08 May 2024 215

Știri Constanța Șoferi drogați și băuți, ori cu permisul suspendat, depistați de polițiști în trafic – unul a provocat un accident

08 May 2024 199

LIVE VIDEO-TEXT Cine este pe primul loc în sondajele comandate de USR (FOTO)

08 May 2024 489

Transguard Security SRL, din Constanța, contract câștigat la Primăria Murfatlar, din județul Constanța!

08 May 2024 172

ZIUA LIVE Orașul nu poate fi condus de la birou. Candidatul PSD, Horia Constantinescu lansează primăria mobilă!

08 May 2024 225

Județul Constanța Polițiștii Rutieri din Mangalia au aplicat peste o sută de amenzi, însumate la aproape 65.000 lei

08 May 2024 167

Oficial de la BEJ Alegeri locale 2024. 8 candidați, în cursa pentru președinția Consiliului Județean Constanța! (DOCUMENT)

08 May 2024 355

Știri Constanța Prins de polițiști când încerca să fure un generator, la câteva zile după ce ar fi tâlhărit un bărbat în Satul de Vacanță

08 May 2024 217

Primăria Constanța cumpără servicii de supervizare a lucrărilor de reabilitare a rețelelor termice secundare

08 May 2024 202

LIVE VIDEO-TEXT Cristian Popescu Piedone, prezent la Constanța pentru lansarea candidaturilor la Primărie și CJ din partea PUSL (FOTO)

08 May 2024 325

Global Ports's Services SRL se va ocupa de lucrare Se înființează centru de colectare prin aport voluntar în Albești, județul Constanța! (DOCUMENT)

08 May 2024 211