Firme Constanța Asociatul FLKDG Trade SRL s-a retras din Invictus Trade Partner SRL

  • Firma Invictus Trade Partner SRL a fost înființată în anul 2018, iar obiectul de activitate este „Comerț cu ridicata al materialului lemnos și al materialelor de construcții și echipamentelor sanitare“.
 
În Monitorul Oficial, partea a IV-a, cu numărul 4.480, din data de 9 octombrie 2023, a fost publicată hotărârea nr. 6 din data de 11 septembrie 2023 a adunării generale a asociaţilor societăţii Invictus Trade Partner SRL, care are sediul social în municipiul Constanța.
 
Asociații din acel moment, FLKDG Trade SRL (prin administrator Dragoș - Cătălin Ancuța) și Eugeniu Ciubari, au decis retragerea din societate a FLKDG Trade SRL, prin cesionarea unui număr de 20 părţi sociale cu valoare nominală de 10 lei/parte socială, în valoare totală de 200 lei, la preţul de 200 lei, lui Dragoș - Cătălin Ancuța, născut și domiciliat în Constanța, care devine astfel nou asociat.
 
În urma cesiunii, capitalul social total al societăţii este de 400 lei, aport în numerar, fiind împărţit într-un număr de 40 părţi sociale, cu o valoare nominală de 10 lei/parte socială, şi deţinut de către asociaţi, astfel: Eugeniu Ciubari, aport la capitalul social 50%, reprezentând un număr de 20 părţi sociale, cu o valoare nominală de 10 lei/parte socială, şi în valoare totală de 200 lei, participare la profit 50% şi participare la pierderi 50%, Dragoș – Cătălin Ancuța, aport la capitalul social 50%, reprezentând un număr de 20 părţi sociale, cu o valoare nominală de 10 lei/parte socială, şi în valoare totală de 200 lei, participare la profit 50% şi participare la pierderi 50%.
 
De asemenea, s-a decis deschiderea unui punct de lucru situat în municipiul Constanţa.
 
Celelalte prevederi ale actului constitutiv rămân neschimbate.
 
Despre Invictus Trade Partner SRL
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată miercuri, 11 octombrie 2023, firma Invictus Trade Partner SRL a fost înființată în anul 2018, adresa sediului social este în municipiul Constanța, iar obiectul de activitate este „Comerț cu ridicata al materialului lemnos și al materialelor de construcții și echipamentelor sanitare“.
 
Înainte de decizia AGA, asociații FLKDG Trade SRL și Eugeniu Ciubari aveau câte 50%, administrator fiind Eugeniu Ciubari. 

 
În 2022, Invictus Trade Partner SRL a avut o cifră de afaceri de 2.614.526 lei, un profit de 107.488 lei și un angajat.
 

Platforma termene.ro informează că Invictus Trade Partner SRL nu are contracte câștigate - achiziții publice din 2007 până în prezent, potrivit informațiilor publice din SICAP/SEAP.
 
Despre FLKDG Trade SRL
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată miercuri, 11 octombrie 2023, firma FLKDG Trade SRL a fost înființată în anul 2016, adresa sediului social este în municipiul Constanța, iar obiectul de activitate la Recom este „Intermedieri în comerțul cu material lemnos și materiale de construcții“.
 
Asociat unic și administrator în FLKDG Trade SRL este Dragoș - Cătălin Ancuța.
 
În 2022 FLKDG Trade SRL a avut o cifră de afaceri de 127.227 lei și un profit de 54.094 lei.
 
Platforma termene.ro informează că FLKDG Trade SRL nu are contracte câștigate - achiziții publice din 2007 până în prezent, potrivit informațiilor publice din SICAP/SEAP.
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanța
 
Citește și:

Firme Constanța
Green Energy Elow SRL și-a schimbat denumirea în Shikun and Binui Energy Romania Management SRL. Asociat unic nou

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.