Firme Constanța Conducerea Petroconst SA, delegată Florentinei Ciobanu și lui Ionuț Chirea


 
  • Pachetul de acțiuni al Petroconst SA este deținut de Dumitru - Ion Cilibia și de Alți Acționari.
 
În Monitorul Oficial partea a IV-a, cu numărul 197, din data de 16 ianuarie 2024, a fost publicată decizia nr. 15 / 14 decembrie 2023 a Consiliului de Administrație al societății Petroconst SA.
 
Având în vedere dispoziţiile art. 143 ale Legii nr. 31/1990, republicată, modificată şi completată, ce prevăd atribuţia Consiliului de Administraţie de a delega conducerea societăţii unuia sau mai multor directori, numind pe unul dintre ei director general, respectiv că în cazul societăţilor pe acţiuni ale căror situaţii financiare anuale fac obiectul unei obligaţii legale de auditare financiară delegarea conducerii societăţii unuia sau mai multor directori este obligatorie, precum şi cele ale art. 1381 din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora în cazul în care într-o societate pe acţiuni are loc delegarea atribuţiilor de conducere către directori, conform art. 143, majoritatea membrilor Consiliului de Administraţie va fi formată din administratori care nu au fost numiţi directori,
 
având în vedere:
 
  • prevederile art. 16 din actul constitutiv al societăţii, potrivit cărora „(20) Consiliul de Administraţie va delega conducerea societăţii unuia sau mai multor directori numind pe unul dintre ei director general şi va solicita Oficiului Registrului Comerţului înregistrarea acestora şi publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV- a“ şi „(21) Directorii pot fi numiţi dintre administratori, cu excepţia Preşedintelui Consiliului de Administraţie sau din afara Consiliului de Administraţie“;
  • prevederile art. 17 alin. 5) din actul constitutiv al societăţii potrivit cărora „Puterea de a reprezenta societatea în raport cu terţii şi în justiţie aparţine directorului general sau, în lipsa lui, locţiitorului desemnat de acesta“, 
CA al Petroconst SA, întrunit în şedinţa din data de 14 decembrie 2023, a decis:
 
Art. 1 - Deleagă conducerea societăţii Florentinei Ciobanu, cetăţean român, născută în municipiul Alexandria, județul Teleorman, cu domiciliul în Constanţa, pe care o numeşte director economic, şi lui Ionuț Chirea, cetăţean român, născut în municipiul Constanţa, cu domiciliul în oraşul Ovidiu, pe care îl numeşte director tehnic.
 
Art. 2 - Mandatul directorului economic Florentinei Ciobanu este dat pentru perioada de timp cuprinsă între data de 01.01.2024 şi data de 15.04.2027. Directorul economic nu are puterea de a reprezenta societatea.
 
Art. 3 - Mandatul directorului tehnic Ionuț Chirea este dat pentru perioada de timp cuprinsă între data de 01.01.2024 şi data de 15.04.2027. Directorul tehnic nu are puterea de a reprezenta societatea.
 
Art. 4 - Aprobă obiectivele şi criteriile de performanţă ale directorilor societăţii, pentru exerciţiul financiar al anului 2024.

 
Art. 5 - Aprobă forma contractelor de mandat şi îl împuterniceşte pe Dumitru-Ion Cilibia să încheie în numele şi pe seama societăţii contractele de mandat ale directorului economic şi directorului tehnic.
 

Art. 6 – Îl împuterniceşte pe Dumitru-Ion Cilibia să înregistreze la Registrul Comerţului numirea directorului economic şi a directorului tehnic, putând submandata orice persoană pentru îndeplinirea formalităţilor.
 
Despre Petroconst SA
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată vineri, 19 ianuarie 2024, firma Petroconst SA a fost înființată în anul 1994, sediul social este în municipiul Constanța, iar obiectul principal de activitate este „Lucrări de construcții a altor proiecte inginerești n.c.a“.
 
Pachetul de acțiuni al Petroconst SA este deținut de Dumitru – Ion Cilibia (23.4436%) și de Alți Acționari (76.56%). Dumitru – Ion Cilibia deține și calitatea de administrator, alături de Marin Abăseacă și Elena Stere.
 
Dumitru – Ion Cilibia mai apare într-o firmă în stare de funcționare, Aqualand SRL, în timp ce Elena Stere mai apare în Ssklai Investors SA.  
                                                       
În ce privește situația financiară pe anul 2022, Petroconst SA a avut o cifră de afaceri de 36.887.341 lei și o pierdere de 3.679.264 lei, iar numărul mediu de angajați a fost 222.    
 
Platforma termene.ro informează că firma Petroconst SA are 15 contracte câștigate - achiziții directe și șase contracte câștigate - achiziții publice din 2007 până în prezent, potrivit informațiilor publice din SICAP/SEAP (data ultimei actualizări - 18 ianuarie 2024).
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanța
 
Citește și:
 
Vot secret!
Schimbare de administrator la Petroconst SA, din Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Petroconst SA. A fost convocată Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor

26 Mar 2024 548

Vot secret! Schimbare de administrator la Petroconst SA, din Constanța

23 Oct 2023 1366

Firme Constanța Petroconst SA convoacă AGA. Administratorul Marin Marcel Petre renunță la mandat!

16 Aug 2023 846

Societatea Petroconst SA pierdere de aproape 3,5 milioane euro SC Petroconst SA pierdere consecutivă doi ani la rând

15 May 2023 2682

RAJA Constanța. Lucrări pe strada Justiției din municipiu

11 Aug 2021 1243

CT BUS anunță călătorii Autobuzele linei 48 circulă cu dificultate

03 Aug 2021 1658

Constanța Bărbat de 46 de ani, decedat la locul de muncă. Ce s-a întâmplat

26 Feb 2020 2552

Adrian Roşculeţ, numit director general al Petroconst SA

25 Jul 2019 4598

Dumitru-Ion Cilibia, Marin Abăseacă şi Marin-Marcel Petre, numiţi administratori neexecutivi ai Petroconst SA

23 May 2019 2179

Petroconst SA și CN APM Constanța au semnat. Firma va executa un racord pentru distribuţia de gaze naturale în Portul Constanța Sud (document)

08 Dec 2018 3708

Bursa de Valori Bucureşti Oil Terminal SA a încheiat o tranzacţie importantă. Despre ce este vorba

31 Aug 2018 2045

Societatea Petrocons Constanța printre firmele câștigătoare ale unei licitații cu Transgaz. Ce proiect va fi realizat și care este valoarea acestuia

26 Mar 2018 3098

Firme Constanța, rezultate financiarePetroconst SA, pierdere și număr de salariați în scădere față de anul de referință anterior (document)

28 Jan 2018 3110

Încă o licitație marca Mara Construct Tropaeum Traiani, „reabilitat” de firma abonată la contracte cu statul (documente)

01 Apr 2016 3968

Mandate prelungite Dumitru Cilibia, împuternicit să încheie contractele. Ce salarii au cei trei şefi ai Petroconst SA

20 May 2015 7697