Firme Constanța Daniel - Stelian Gușu s-a retras din firma GDS Actual Taxi


 
  • Adresa sediului social al GDS Actual Taxi este în municipiul Constanța, iar obiectul de activitate este „Transporturi cu taxiuri“.
 
În Monitorul Oficial, partea a IV-a, cu numărul 4.614 din data de 17 octombrie 2023, a fost publicată decizia nr. 1 / 19 septembrie 2023 a lui Daniel – Stelian Gușu, asociat unic la acea dată în societatea GDS Actual Taxi SRL.
 
Acesta a hotârăt cooptarea în societate a lui George – Alexandru Deac, născut și domiciliat în municipiul Constanța.
 
În continuare, conform art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, Daniel – Stelian Gușu s-a retras din firmă, prin cesionarea (la valoarea nominală) a unui număr de 21 părţi sociale, cu valoare nominală de 10 lei / parte socială, în valoare totală de 210 lei, la preţul de 210 lei, lui George – Alexandru Deac.
 
Cedentul, Daniel – Stelian Gușu, a transmis, iar cesionarul, George – Alexandru Deac, preia împreună cu activul şi pasivul societăţii toate drepturile şi obligaţiile prezente şi viitoare ce decurg din deţinerea părţilor sociale, atât a celor deţinute, cât şi a celor cedate, inclusiv achitarea tuturor datoriilor societăţii către bugetul de stat şi alte persoane fizice sau juridice de orice natură, existente şi neachitate până la data prezentei hotărâri, atât cele evidenţiate, cât şi cele care vor apărea ca urmare a unor acţiuni de control.
 
Cei doi au menţionat că s-a plătit contravaloarea părţilor sociale cesionate.
 
În urma cesiunii, capitalul social total al societăţii este de 210 lei, fiind împărţit într-un număr de 21 părţi sociale, cu o valoare nominală de 10 lei/parte socială şi deţinut de către George – Alexandru Deac - 21 părţi sociale, cu o valoare nominală de 10 lei/parte socială şi în valoare totală de 210 lei, participare la profit 100% şi participare la pierderi 100%.
 
Totodată, a avut loc revocarea din funcţia de administrator a lui Daniel – Stelian Gușu şi numirea lui George – Alexandru Deac, pe o perioadă de 60 ani, cu puteri depline, începând cu data prezentei hotărâri.
 

Prin acceptarea mandatului, administratorul îşi asumă răspunderea pentru îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 6 din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
 
De asemenea, s-a mai hotărât mutarea sediului social al societăţii la o adresă în municipiul Constanţa.

 
Despre GDS Actual Taxi
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată marți, 24 octombrie 2023, firma GDS Actual Taxi a fost înființată în anul 2014, adresa sediului social este în municipiul Constanța, iar obiectul de activitate este „Transporturi cu taxiuri“.
 
În 2022, GDS Actual Taxi a avut o cifră de afaceri de 11.373 lei și un profit de 6.964 lei.
 
Platforma termene.ro informează că GDS Actual Taxi nu are contracte câștigate - achiziții publice din 2007 până în prezent, potrivit informațiilor publice din SICAP/SEAP.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanța
 
Citește și:
 
Credit de 125.000 de euro, contractat de firma Sopra Estate Holding SA Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.