Firme Constanța Shaorma To Go SRL devine Zaffran SRL și are administratori noi

foto: Pexels Asociații societății Zaffran SRL s-au reunit în Adunarea Generală a Asociaților.
 
Potrivit documentului publicat în Monitorul Oficial, s-a decis ca mandatul administratorilor Alshuaibi Denis- Maria şi Alshuaibi Osama Muhamid este pe o perioadă de 50 ani, cu puteri depline de reprezentare şi administrare.
 
Tot în cadrul AGA, s-a decis schimbarea denumirii firmei din Shaorma To Go SRL în Zaffran SRL, conform dovezii privind disponibilitatea firmei nr. 44501 din data de 18.05.2023 eliberată de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
 
În cadrul AGA s-a luat o decizie referitoare la funcția de administartor.
 
Au fost numiți în funcția de administrator Assaf Shadi din Beirut şi Al Hashish Mariam, tot din Beirut, pe o perioadă de 50 ani, cu puteri depline de reprezentare şi administrare, începând cu data prezentei hotărâri.
 
Prin acceptarea mandatului, administratorul îşi asumă răspunderea pentru îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 6 din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
 
Ca urmare a modificărilor intervenite, administratorii societăţii sunt: Alshuaibi Denis-Maria, Alshuaibi Osama Muhamid, Assaf Shadi și Al Hashish Mariam. Administratorii îşi exercită puterile împreună.
 
Restul prevederilor din statut rămân neschimbate.
 

 
Despre Shaorma To Go SRL
 

Potrivit platformei Termene.ro, consultată la data de 28 iunie 2023, societatea are sediul social pe strada A. S. Puskin, Nr. 3, Techirghiol, județ Constanța. Aceasta are ca obiect de acivitate restaurante.
 
Potrivit celui mai recent document publicat în Monotorul Oficial, administratorii societăţii sunt: Alshuaibi Denis-Maria, Alshuaibi Osama Muhamid, Assaf Shadi Şi Al Hashish Mariam.
 
Situația financiară pentru anul 2022 arată în felul următor: o cifra de afaceri în valoare de 284.891 lei, un profit de -72.746 lei la un angajat. 
 
 
 
 
 PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și: Afaceri Constanța. Firmă nouă de transporturi de mărfuri, la Mihai Viteazu, județul Constanța. Cine este fondatorul

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Primăria Adamclisi a atribuit un contract de peste 800.000 de lei către două firme din București și Ploiești. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

01 May 2024 419

Firme Constanța SC PGL Vama Veche SRL, nou înființată. Ce domeniu de activitate are

01 May 2024 359

Firme Constanța Restaurantul Taverna Rockerilor SRL a fost fondat în 2 Mai, comuna Limanu

01 May 2024 339

Firme Constanța Se decide repartizarea profitului pe 2023 la Mobicom SA

30 Apr 2024 455

Firme Constanța Doi asociați au fondat firma Mobilăpeplacultău SRL. Unde se află sediul

30 Apr 2024 359

O firmă de plasare a forței de muncă a fost înființată în Constanța. Cine o conduce

30 Apr 2024 376

Firme Constanța A fost înființată o nouă agenție imobiliară. Iată cine este fondatorul

30 Apr 2024 374

SC Maestru Jan Răzvan SRL, firmă nou înființată la Constanța

28 Apr 2024 410

Firme Constanta Acţionarii Dobrogea Grup SA, convocați în adunare generală ordinară. Pe ordinea de zi, aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru 2024

28 Apr 2024 445

Firme Constanța Un bărbat din județul Argeș și-a deschis restaurant în Neptun, municipiul Mangalia

28 Apr 2024 390

O firmă de construcții a fost fondată în Năvodari, județul Constanța. Cine este asociatul

28 Apr 2024 1832

Firme Constanța O societate din domeniul agricol și-a schimbat numele și a fost preluată de un asociat nou

27 Apr 2024 570

Atlantic Blue Construct SRL s-a mutat cu sediul în satul 2 Mai, comuna Limanu, județul Constanța

27 Apr 2024 340

Firme Constanța O nouă societate, deschisă în Mangalia. Iată cine o administrează

27 Apr 2024 438

Firme Constanța Nouă firmă în Năvodari. Iată cu ce se ocupă

27 Apr 2024 1168