Firme Constanța Steluța Lebidov, fost consilier județean, cooptată în firma Pro Expert Management


 
  • Firma Pro Expert Management SRL a fost înființată în anul 2015, iar activitatea principală este „Activități de consultanță pentru afaceri și management“.
 
În Monitorul Oficial, partea a IV-a, cu numărul 3.191 din data de 18 iulie 2023, a fost publicată decizia nr. 1 / 12 iunie 2023 a Doiniței Ponov, în calitate de asociat unic în firma Pro Expert Management SRL, care are sediul social în municipiul Medgidia, județul Constanța.
 
Astfel, în societate a fost cooptată Steluța Lebidov (născută și domiciliată în municipiul Constanța), fost consilier județean în Consiliul Județean Constanța. Doinița Ponov i-a cesionat acesteia 30 părţi sociale, cu valoare nominală de 10 lei/parte socială, în valoare totală de 300 lei, la preţul de 300 lei.
 
Cedentul Doinița Ponov a transmis, iar cesionarul Steluța Lebidov a preluat împreună cu activul şi pasivul societăţii toate drepturile şi obligaţiile prezente şi viitoare ce decurg din deţinerea părţilor sociale, atât a celor deţinute, cât şi a celor cedate, inclusiv achitarea tuturor datoriilor societăţii către bugetul de stat şi alte persoane fizice sau juridice de orice natură, existente şi neachitate până la data prezentei hotărâri, atât cele evidenţiate, cât şi cele care vor apărea ca urmare a unor acţiuni de control.
 
În decizie se menţionează că s-a plătit contravaloarea părţilor sociale cesionate.
 
În urma cesiunii, capitalul social total al societăţii este de 600 lei, fiind împărţit într-un număr de 60 părţi sociale, cu o valoare nominală de 10 lei/parte socială şi deţinut de către asociaţi astfel:
 
a. Doinița Ponov, aport la capitalul social 50%, reprezentând un număr de 30 părţi sociale, cu o valoare nominală de 10 lei/parte socială şi în valoare totală de 300 lei, participare la profit 50% şi participare la pierderi 50%;
b. Steluța Lebidov, aport la capitalul social 50%, reprezentând un număr de 30 părţi sociale, cu o valoare nominală de 10 lei/parte socială şi în valoare totală de 300 lei, participare la profit 50% şi participare la pierderi 50%.
 
Steluța Lebidov a fost numită în funcţia de administrator, pe o perioadă de 20 ani, cu puteri depline, începând cu data prezentei hotărâri. Ca urmare a modificărilor intervenite, administratorii societăţii sunt Doinița Ponov și Steluța Lebidov. Administratorii îşi exercită puterile împreună sau separat.

 
Totodată, s-a decis mutarea sediului social al societăţii la o adresă din municipiul Constanţa.
 

Despre Pro Expert Management SRL
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată vineri, 21 iulie, Pro Expert Management SRL a fost înființată în anul 2015, iar activitatea principală este „Activități de consultanță pentru afaceri și management“.
 
În 2022, Pro Expert Management SRL a avut o cifră de afaceri de 27.747 lei, un profit de 23.967 lei, iar numărul mediu de angajați a fost 0.
 
Platforma termene.ro informează că Pro Expert Management SRL nu are contracte câștigate - achiziții publice din 2007 până în prezent, potrivit informațiilor publice din SICAP/SEAP.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța
 
Citește și:
 
Cât a încasat anul trecut consilierul judeţean Steluţa Lebidov, venită în locul lui Emil Banias (documente)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un fost consilier județean din Constanța, printre fondatorii unei firme ce se ocupă cu administrarea paginilor web

29 Jul 2023 1006

Ce a hotărât Biroul Politic Județean ALDE cu privire la cei doi consilieri. Vor fi sau nu excluși

31 Jul 2019 1769

Cât a încasat anul trecut consilierul judeţean Steluţa Lebidov, venită în locul lui Emil Banias (documente)

14 Jul 2018 3020