Florentin Sîrbu rămâne director interimar al Muzeului de Artă Populară Constanța (DOCUMENT)

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu a emis o dispoziție prin care i-a prelungit începând cu data de 28 septembrie 2023, mandatul de director interimar/manager interimar al lui Florentin Sîrbu la conducerea Muzeului de Artă Populară Constanța până la data începerii executării noului contract de management.

Potrivit dispozției, vezi secțiunea „documente", persoana care asigură interimatul managementului va fi remunerată la nivelul prevăzut pentru director/manager, conform prevederilor Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

Pe durata interimatului, directorul interimar/managerul interimar are dreptul să efectueze toate actele de gestiune curentă.

Sîrbu a fost inițial numit interimar în funcția de director interimar/manager interimar la Muzeul de Artă Populară Constanța pe 31 mai a.c., după ieșirea la pensie a Mariei Magiru.

Sîrbu a fost profesor (expert) în cadrul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” cu o intensă activitate artistică și pedagogică, absolvent al Facultății de Arte din cadrul Universității „Ovidius”, absolvent de master în cadrul Universității Naționale de Arte București – Facultatea de Arte Plastice Decorative și Design – secția ceramică. În prezent este doctor în Arte Vizuale, obținând titlul la universitatea Națională de Arte București.


Citește și: 

Maria Magiru a ieșit la pensie, după 50 de ani la conducerea Muzeului de Artă Populară Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Expoziție la Muzeul de Artă Populară Constanța, cu ocazia Zilei Naționale a României

28 Nov 2023 493

Calendarul concursului de proiecte A fost stabilită componența Comisiei care va evalua proiectele de management de la Muzeul de Artă Populară Constanța (DOCUMENT)

09 Nov 2023 843

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează o expoziție ce aduce în prim plan cojoacele. Când va avea loc vernisajul?

31 Oct 2023 608

Muzeul de Artă Populară Constanţa organizează expoziția temporară „Gospodăria tradiţională din Dobrogea”

06 Sep 2023 608

Manifestarea „Meșteșuguri tradiționale - utilitar și decorativ” la Constanța. Iată când va începe

06 Sep 2023 610

S-a încheiat consultarea publică pentru reabilitarea ruinei situată vizavi de Muzeul de Artă Populară din Constanța. Observațiile vecinilor! (DOCUMENT)

24 Aug 2023 991

Manifestarea „Meșteșuguri tradiționale - utilitar și decorativ“ a Muzeului de Artă Populară din Constanța. Detalii exclusive despre eveniment

09 Aug 2023 690

Muzeul de Artă Populară Constanţa găzduiește expoziția „Etnii din Banat și Ardeal”

04 Aug 2023 701

Biletul unic pentru vizitarea muzeelor, upgradat în ședința de Consiliu Județean Constanța (DOCUMENT)

23 Jul 2023 981

Muzeul de Artă Populară organizează un festival de artă tradițională. În ce va consta evenimentul?

19 Jul 2023 791

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează o expoziție dedicată etniilor

05 Jul 2023 770

„Ziua Universală a iei”, manifestare culturală la Constanța

20 Jun 2023 1027

Maria Magiru a ieșit la pensie, după 50 de ani la conducerea Muzeului de Artă Populară Constanța

01 Jun 2023 1626

Florentin Marian Sîrbu, desemnat director interimar al Muzeului de Artă Populară Constanța

30 May 2023 1481

Maria Magiru, desemnată director interimar la Muzeul de Artă Populară Constanța

03 Apr 2023 1457