Fosta parteneră de afaceri a lui Cristian Zgabercea Şefa Nuclearelectrica, Daniela Lulache, premiată de Forbes România



Forbes România a organizat, vineri, Gala Forbes Woman, în cadrul căreia a fost celebrată România la feminin, alături de cele mai importante personalități ale momentului. Fosta parteneră de afaceri a lui Cristian Zgabercea (finul lui Nicuşor Constantinescu şi coleg de dosar cu acesta în dosarul fundaţiilor Thalia şi Fantasio), Daniela Lulache – şefa Nucelarelectrica, a primit premiul special pentru cel mai curajos plan de investiții, potrivit Forbes.

Economist de profesie, Daniela Lulache a ocupat fotoliul de director al Fondului Proprietatea înainte de a ajunge la un alt gigant de stat. Între cele două joburi bine plătite de stat, Lulache a fost numită la BNR consilier al viceguvernatorului Bogdan Olteanu. Potrivit celor declarate de aceasta în CV, Daniela Lulache a deţinut funcţii în mai multe firme cu capital de stat. În perioada noiembrie 1993 - noiembrie 1994, a fost director financiar la Transglobal Media - deţinător de licenţe Warner Bros şi Sony Music. Între 1997 şi 1999, a ocupat mai multe funcţii la banca de investiţii Expandia România SA. A ocupat apoi funcţii de director şi în cadrul AVAB (fost ORCB), Lulache Group SRL, Raiffeisen Bank SA, unde a fost director al direcţiei de restructurare şi recuperare credite, urmând apoi ascensiunea directă la Fondul Proprietatea, BNR şi, din mai 2013, la SN Nuclearelectrica SA.

Potrivit EVZ.ro, în noiembrie 2005, Cristian şi Daniela Lulache i-au cununat, la Viena, pe Cristian David şi pe Vanda Vlasov, fiica fostului preşedinte al Camerei de Comerţ a României, Mihail Vlasov. Cristian David este fost ministru de Interne al României, cercetat în prezent sub control judiciar.



Cristian Zgabercea a avut, în general, legături de afaceri cu fostul soţ al Danielei Lulache, Cristian Lulache. Cei doi au divorţat în anul 2013. Potrivit Monitorului Oficial al României, partea a IV-a, nr. 1542 din 24 martie 2015, Daniela Lulache şi-a cesionat părţile sociale pe care le deţinea în Valsecris Company către Cristian Lulache, astfel că cel din urmă a ajuns să deţină 75% dintre participări, în timp ce Zgabercea, doar 25%. În acelaşi mod Daniela Lulache a decis să iasă şi din TAS Turism Agrement Servicii SRL şi, cu un an înainte, şi din IZ Prod Com SRL, potrivit datelor din Monitorul Oficial al României.

Premiul primit de Daniela Lulache din Parte Forbes România a fost conferit vineri, în cadrul unei gale la care au fost premiate doamnele care și-au pus amprenta pe societatea românească și mediul de business, femeile care au știut să se impună în cele mai înalte medii economice, politice, artistice sau de lobby. Totodată, în cadrul acestui eveniment, a fost lansată și ediția 2016 a topului „50 cele mai influente femei din România”.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Unitatea 2 de la Centrala Nucleară Cernavodă va fi reconectată astăzi

26 Aug 2017 2046

Cine este tânărul numit director general al SN Nuclearelectrica SA

25 Aug 2017 5620

Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost sincronizata la Sistemul Energetic Naţional

23 Jul 2017 1946

CA al Nuclearelectrica a aprobat un mandat provizoriu de 4 luni pentru directorul general Daniela Lulache

14 Apr 2017 2482

Reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, în funcţiune între 2025 şi 2030

05 Nov 2016 4141

Nuclearelectrica este pe ultima sută de metri în negocierile pentru construcția reactoarelor 3 și 4

19 Oct 2016 3100

Dezvoltarea Unităților 3 și 4 de la Cernavodă, singurul proiect strategic care poate îndeplini nevoile de preț și de consum intern

18 Sep 2015 1826

Clădirile reactoarelor 1 şi 2 de la Cernavodă, evaluate Nuclearelectrica negociază un contract de un milion de euro (document)

03 Aug 2014 3184

De mâine, Unitatea 1 a CNE Cernavodă va intra în programul de oprire planificată

08 May 2014 2273