Fostul președinte al SUA, Donald Trump ar putea fi judecat pentru asaltul asupra Capitoliului


Sursa foto: Wikipedia



 
  • Fostul preşedinte republican al SUA, Donald Trump, poate fi judecat într-un proces civil pentru asaltul susţinătorilor săi asupra sediului Capitoliului din 6 ianuarie 2021, a decis vineri justiţia federală americană, transmite France Presse, citată de Agerpres.

Această decizie a unei curţi de apel din Washington, care mai poate fi totuşi atacată cu încă un recurs, urmează unei plângeri în civil formulate de către doi poliţişti care se aflau în clădirea Congresului în timpul asaltului şi de către un grup de aproximativ zece congresmeni membri ai Partidului Democrat. Aceştia din urmă îl acuză pe fostul preşedinte republican că şi-a instigat susţinătorii să atace Capitoliul pentru a nu permite transferul puterii către democratul Joe Biden, câştigătorul alegerilor.

Trump era încă preşedinte la acea dată şi invocă prin urmare imunitatea sa prezidenţială, argument respins de instanţa care a emis hotărârea anunţată vineri.

În perioada scursă din 6 ianuarie 2021 au fost arestate peste 1.000 de persoane, dintre care 350 au fost inculpate şi au fost deja pronunţate condamnări la pedepse cu închisoarea împotriva unor membri ai unor grupuri de extremă dreapta care au pătruns atunci în clădirea Capitoliului.

Donald Trump, care este favoritul primarelor republicane pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor, dar se confruntă cu mai multe dosare penale, afirmă în continuare că alegerile pe care le-a pierdut în 2020 în faţa democratului Biden au fost "furate" şi denunţă în prezent o folosire politică a justiţiei împotriva sa de către democraţi pentru a-l împiedica să candideze în 2024.

Citește și
Cătălin Cherecheș a fost băgat în arest, în Germania

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.