Furia naturii și-a spus cuvântul! Final de săptămână solicitant pentru salvatorii din întreaga țară

foto cu rol ilustrativ: IGSU Weekend solicitant pentru salvatorii din întreaga țară! Peste 5.300 de misiuni gestionate de pompierii militari, la nivel național, în ultimele trei zile

Pe parcursul ultimelor trei zile, 23-25 iunie a.c., salvatorii au gestionat 5.339 misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, descarcerare, deblocare sau salvare a persoanelor și animalelor din medii ostile vieții., informează IGSU. 

La nivel național, echipajele de stingere au răspuns prompt și eficient la apelurile pentru localizarea și lichidarea a 250 de incendii, 119 dintre acestea fiind arderi de vegetație uscată.

În afara acestor situații, echipajele SMURD au acționat la 3.888 de misiuni pentru acordarea măsurilor specifice de prim ajutor, în urma cărora peste 3.900 de persoane au fost asistate medical.

Potrivit sursei citate, totodată, echipajele de descarcerare au intervenit la 32 de accidente rutiere, pentru extragerea persoanelor dintre fiarele contorsionate ale autoturismelor.

De asemenea, în ultimele trei zile, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii au salvat 34 de persoane aflate în dificultate.

În perioada de referință, pentru protecția populației, la nivel național, au fost transmise 144 de mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, dintre care 71 mesaje privind prezența animalelor periculoase (urși), în județele AG, BC, BN, BV, BZ, CV, HR, MS, NT, PH, VL și VN, 72 mesaje privind manifestarea fenomenele hidrometeorologice periculoase, în județele AB, AG, AR, BC, BH, BV, BZ, CJ, CS, CV, DB, DJ, GL, GR, GJ, HD, IF, IS, MM, NT, OT, PH, SB, SJ, SV, TL, TM, TR, VL, VN și în municiupiul București și 1 mesaj privind producerea unui incendiu în județul Dâmbovița.

Concomitent cu acțiunile de stingere, acordarea asistenței medicale de urgență, descarcerarea și deblocare sau salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții, încă de la intrarea în vigoare a codurilor de vreme nefavorabilă, pompierii au fost la datorie pentru gestionarea în cele mai bune condiții a efectelor înregistrate și preîntâmpinarea situațiilor care puteau pune în pericol viața comunităților., a mai punctat sursa citată. 

Astfel, în ultimele 24 de ore (25.06.2023), pompierii salvatorii au intervenit în 78 de localități din 22 județe (AR, AG, BR, BV, BZ, CJ, CT, CV, DB, GR, HR, HD, IL, IF, MS, PH, SB, TR, TM, TL, VL, VN) și municipiul București pentru înlăturarea efectelor negative generate de ploile abundente și vântul puternic.

Astfel, în cursul zilei de ieri și pe timpul nopții, pompierii militari au acționat în sprijinul populației pentru evacuarea apei din 72 de case, 469 de curți, 114 beciuri, 3 subsoluri, 6 anexe, 5 incinte ale unor operatori economici, precum și de pe 34 de străzi.


De asemenea, din cauza vântului puternic, a fost nevoie de intervenția echipajelor operative pentru degajarea a 23 de copaci și 3 stâlpi căzuți pe carosabil, care au avariat 5 case și 8 autoturisme.

O situație deosebită se înregistrează în județul Hunedoara, zonă în care, din cauza precipitațiilor abundente, nu se poate realiza accesul către 4 localități (Arănieș, Cerbăl, Ulm și Vălari). Pentru remedierea acestei situații și adoptarea măsurilor necesare restabilirii stării de normalitate s-a întrunit Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.

Tot în județul Hunedoara, în localitatea Rișca, din pricina inundațiilor produse la gospodării, 42 de persoane au fost relocate prin grija autorităților locale la Spitalul din localitatea Baia de Criș.

Din cauza apei și aluviunilor acumulate, circulația rutieră este blocată pe 4 drumuri județene (DJ 708/AR, DJ 131/CV, DJ 687J/HD, DJ 762/HD) și a fost temporar afectată pe 2 drumuri naționale (DN 11C/CV, DN 72/PH) și 2 drumuri județene (DJ 687D/HD, DJ 687F/HD). În această dimineață, echipe specializate se aflau în teren, pentru remedierea situației și reluarea traficului în condiții de siguranță.

Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, au fost înregistrate avarii în 9 localități din județele Hunedoara și Vrancea, însă echipele furnizorilor au remediat situațiile.

La acest moment, sunt intervenții în desfășurare în județele Arad și Hunedoara, pentru înlăturarea efectelor vremii nefavorabile.

Dinamica situației din teren rămâne sub atenta monitorizare a Centrului Operațional Național din IGSU pentru dispunerea imediată a măsurilor care se impun pentru limitarea și înlăturarea efectelor înregistrate.



Recomandări IGSU 

Respectați recomandările noastre și luați măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere care să faciliteze evacuarea normală a apei.

În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, nu traversați râurile prin apă și nu vă apropiați de malurile acestora.

Accesați portalul fiipregatit.ro și descărcați, gratuit, aplicația DSU din Google Play Store și AppStore pentru parcurgerea măsurilor și a modului de comportare specifice tipurilor de risc!



Citește și: Anunț de ultim moment de la ministrul Dezvoltării despre localitățile afectate de inundații

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Informare meteo de vreme rea pentru toată țara! Anunțul meteorologilor

23 Apr 2024 893

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 06

22 Apr 2024 243

Cod galben de intensificări ale vântului la Constanța! Unde pot fi semnalate problemele cauzat ed vreme

20 Apr 2024 539

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt

20 Apr 2024 644

Cod Galben hidrologic pentru râuri din Dobrogea. Anunțul hidrologilor

18 Apr 2024 407

Codul Galben și-a intrat în drepturi la Constanța! Imagini din traficul rutier în această dimineață (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 781

Recomandările IGSU pentru zonele vizate de cod galben (VIDEO)

17 Apr 2024 497

Cod galben de vreme rea la Constanța! Vremea se va răci accentuat. Unde se pot semnala eventuale probleme

17 Apr 2024 742

Alertă meteo! Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vijelii, averse torențiale și grindină

17 Apr 2024 1414

UPDATE Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de ceață! Se circulă în condiții de vizibilitate scăzută pe Autostrada A2 București-Constanța

08 Apr 2024 426

Bilanț IGSU Probleme în mai multe județe, printre care și Constanța din cauza vântului puternic. Manevrele în porturile la Marea Neagră, suspendate

02 Apr 2024 684

Intervenție de urgență pe strada Orizontului din municipiul Constanța! Ce s-a întâmplat

02 Apr 2024 768

IGSUCod portocaliu și galben

02 Apr 2024 322

Cod galben la malul mării Temperaturi și condiții meteo pentru Constanța în intervalul 02-03 aprilie 2024

02 Apr 2024 771

Măsurile de prevenire în contextul avertizării meteo, discutate în ședința convocată de prefectul județului Constanța

01 Apr 2024 643