Gigacaloria rămâne una dintre cele mai mici din ţară Apometrele de apă caldă din Cernavodă, la verificat!

Salariaţii SC Utilităţi Publice Cernavodă SRL au început campania de citiri la contoarele de apă caldă, conform perioadei de declarare a indexurilor. Acţiunea a demarat în data de 4 octombrie şi se va finaliza în ziua de 31 octombrie.
Locatarii sunt rugaţi să asigure prezenţa unei persoane la domiciliu în această perioadă, în vederea efectuării verificării, în conformitate cu prevederile articolului 38, aliniat 1, litera c din Legea 325/2006.
„Este acţiunea reprezentanţilor sectorului de termoficare Utilităţi Publice-Termie, care folosesc platforma noastră de informare şi serviciul nostru de informare pentru a-şi pune în practică procedurile. Campania o desfăşoară ei cu sprijinul nostru din punct de vedere al publicităţii şi al diseminării informaţiei în oraş”, a declarat primarul Gheorghe Hânsă. Edilul a precizat că şi în această iarnă cernavodenii vor plăti una dintre cele mai mici gigacalorii din ţară, de 91 lei cu tot cu TVA. Cu toate că gigacaloria are un preţ suportabil, primarul Gheorghe Hânsă a precizat că acest preţ va fi subvenţionat în această iarnă în cazul persoanele nevoiaşe. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Cernavodă, județul Constanșa lansează licitație pentru dotări la rețeaua agent termic secundar (DOCUMENT)

25 Apr 2024 631

Mai mulți consumatori din Constanța nu au apă la robinete. Vezi dacă te numeri printre ei

27 Oct 2022 1375

Licitaţie organizată de RAEDPP Lucrări de reparaţii şi montaj de apometre în Campusul Social Henri Coandă

18 Sep 2017 2010

UPDATE Intervenţie în Cumpăna. Un bărbat a murit, după ce a căzut într-un recipient de apometre (video)

14 Dec 2016 5800

UPDATE Pompierii de la ISU Dobrogea au salvat un câine căzut într-o canalizare

04 Nov 2016 2381

Campanie de verificare şi înlocuire a contorilor la asociațiile de locatari/proprietari

24 Feb 2016 1707

Contoare de apă montate gratuit SC RAJA SA a dat startul campaniei de verificare şi sigilare a apometrelor (galerie foto)

04 Jun 2015 2942

Fără apă rece şi apă caldă în unele zone din Constanţa

07 May 2015 2033