IGI În această săptămână, 42 de străini au fost depistați în situații ilegale. Ce au mai descoperit polițiștii de imigrări


Sursa foto: IGI

 
  • Cinci dintre aceștia au fost introduși în centrele de cazare a străinilor luați în custodie publică, până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre. 
 
În perioada 23 - 26 octombrie a.c., polițiștii de imigrări au înregistrat 1.429 de cereri de obținere a avizelor de angajare în muncă. Alte 1.768 de astfel de documente au fost aprobate.
 
Potrivit Inspectoratului General pentru Imigrări, în perioada 23 - 26 octombrie a.c., polițiștii au înregistrat 1.429 de cereri de obținere a avizelor de angajare în muncă. Alte 1.768 de astfel de documente au fost aprobate.
 
De asemenea, cetățenilor străini le-au fost emise 1.453 permise de ședere temporară și pe termen lung, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 194 din 2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare. 1.538 de cereri de prelungire a dreptului de ședere au fost înregistrate.
 

„Alte 437 de permise de ședere au fost emise pentru beneficiarii protecției temporare în contextul punerii în aplicare a prevederilor Directivei 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001 privind standardele minime pentru acordarea protecției temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, și măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri”,  conform sursei.

 
Totodată, polițiștii de imigrări, în cooperare cu polițiști din cadrul structurilor cu atribuții în domeniu (Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul General al Jandarmeriei Române) au depistat 42 de străini în situații ilegale. Cinci dintre aceștia au fost introduși în centrele de cazare a străinilor luați în custodie publică, până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre.
 
Au fost efectuate 140 de activități specifice de control, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 213 sancțiuni contravenționale.
 
Valoarea totală a  sancțiunilor este de 105.525 lei, susțin polițiștii.
 

Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare.
 
 
Citește și
Peste 4.000 de străini au fost depistați în situații ilegale în primele 9 luni din 2023

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Iată care sunt noile modificări aduse aplicației portal al Inspectoratului General pentru Imigrări

17 Apr 2024 439

Polițiștii de imigrări din Constanța au escortat patru bărbați la aeroportul Henri Coandă. Iată pentru ce

11 Apr 2024 504

Trei femei din Etiopia, depistate în județul Constanța în situații ilegale. Ce măsuri au luat polițiștii de la Imigrări

16 Feb 2024 695

14 străini din Bangladesh, Sri Lanka, Egipt și Pakistan, îndepărtați sub escortă de polițiști

28 Jan 2024 646

IGI Aproape 5.000 avize de muncă eliberate de polițiștii de imigrări timp de trei săptămâni

25 Jan 2024 616

Bilanțul polițiștilor de imigrări, în ultimele 72 de ore

22 Jan 2024 595

IGI Acțiunile polițiștilor de imigrări în ultima săptămână

19 Jan 2024 564

Câți cetățeni din Ucraina au cerut azil în România de la începutul războiului?

18 Jan 2024 605

IGI Trei străini îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări

18 Jan 2024 676

Peste 350 de cetățeni străini depistați în situații ilegale în luna decembrie 2023

17 Jan 2024 628

IGI Peste 900 de cereri soluționate de polițiștii de imigrări în weekend

15 Jan 2024 631

IGI Peste o sută de străini îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări

15 Jan 2024 573

IGI 21 de străini îndepărtaţi sub escortă de poliţiştii de imigrări, în ultimele 24 de ore

12 Jan 2024 573

5 străini îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări în ultimele 24 de ore

11 Jan 2024 593

IGI Sute de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare emise în luna decembrie 2023

10 Jan 2024 620