IGPR Peste 1.300 de poliţişti rutieri, prezenți pe drumurile publice, în perioada Crăciunului



Aproximativ 1.300 de poliţişti rutieri se vor afla la datorie pe drumurile publice de pe teritoriul României, în acest weekend, pentru a preveni accidentele rutiere. 


Inspectoratul General al Poliției Române informează că polițiștii rutieri vor desfăşura activităţi pentru fluidizarea traficului în apropierea zonelor comerciale care sunt destul de aglomerate şi „pe drumurile naţionale care converg către marile oraşe sau către zonele montane", a declarat, vineri, comisarul-şef din cadrul Direcţiei Rutiere a Poliţiei Române Bogdan Oproiu.


El a adăugat că Inspectoratul General de Aviaţie al MAI va sprijini poliţiştii rutieri cu un elicopter pentru supravegherea traficului auto.


Reprezentantul IGPR a precizat că valorile de trafic înregistrate în acest moment sunt normale, dar este posibil ca traficul să devină mai aglomerat spre seară, dispozitivul Poliţiei Rutiere fiind pregătit să intervină.
 

„Recomandăm conducătorilor auto să ruleze cu o viteză care să le permită oprirea în siguranţă în caz de eveniment şi să păstreze o distanţă mai mare faţă de vehiculele din faţă", a mai spus Bogdan Oproiu.





Sursa video: Facebook.com/ Poliția Română
Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Prima intervenție Tânărul polițist Ștefan acționează prompt chiar și în timpul liber, la un accident în Costinești, județul Constanța!

27 Apr 2024 456

Constanța Polițiștii serviciului siguranță școlară și prevenirea criminalității, prezenți în rândul tinerilor alfați pe litoral (FOTO)

27 Apr 2024 328

Caz șocant în județul Constanța! O mamă, suspectată că și-ar fi violat de mai multe ori propria fiică. Femeia a ajuns după gratii

26 Apr 2024 737

Alertă la Constanța! O fată de 16 ani, dispărută de acasă. dacă o vedeți, sunați la 112

26 Apr 2024 427

Polițiștii protestează din nou în fața sediului IPJ Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 599

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 347

Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța deschide o nouă procedură pentru modernizarea Poligonului de tragere! Contract estimat la 170.000 de euro (DOCUMENT)

26 Apr 2024 381

Infotrafic Restricții de trafic pe A2, spre Constanța!

25 Apr 2024 334

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța în școli, licee și stațiunile Costinești și Vama Veche

24 Apr 2024 466

Acțiuni ale polițiștilor în Constanța și Stațiunea Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Apr 2024 500

IPJ Constanța Au început înscrierile la Școala de Agenți de Poliție

24 Apr 2024 446

Poliția RomânăSe organizează o nouă sesiune de admitere în cele 2 unități de învățământ postliceal ale Poliției Române- Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mu

24 Apr 2024 283

Doi bărbați, arestați după ce au încercat să fure un cablu de alimentare al unei macarale din Portul Constanța

23 Apr 2024 423

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 535

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 946