IGPR Peste 2.000 de permise, reținute în doar trei zile

  • În perioada 14 – 16 mai a.c., la nivel național, polițiștii rutieri au acționat pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză și depistarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihoactive, în vederea reducerii numărului și consecințelor accidentelor rutiere grave.

În urma acțiunilor derulate în teren, au fost aplicate 18.619 sancțiuni contravenționale, dintre care 8.872 pentru depășirea vitezei maxime legale admise, 244 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice și 9.503 sancțiuni aplicate pentru nerespectarea altor norme rutiere.

Totodată, au fost reținute 2.078 de permise de conducere, din care 1.204 pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise, 265 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice și 609 pentru nerespectarea altor norme rutiere.

În cele 3 zile, au fost constatate 300 de infracțiuni, dintre care 126 pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului, 19 pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive și 185 reprezentând infracțiuni.

„În țara noastră, viteza neadaptată condițiilor de drum și cea neregulamentară se regăsesc în mod constant între primele trei cauze generatoare, fiind depuse constant eforturi pentru reducerea numărului și consecințelor accidentelor rutiere înregistrate din aceste cauze”, transmite IGPR.

Șoferi băuți sau vitezomani

La data de 14 mai a.c., în municipiul Brăila, un bărbat, de 33 de ani, a fost depistat în trafic, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării, a rezultatul valoarea de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, se efectuează cercetări pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

La  data de 15 mai a.c., un bărbat, de 39 de ani, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, în județul Covasna, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat, rezultatul fiind de 1,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la unitate medicală, unde  i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.


În urma verificărilor efectuate în bazele de date, a reieșit că acesta nu poseda permis de conducere.

Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive.

La data de 15 mai a.c., un bărbat, de 22 de ani, a fost depistat, în județul Suceava, conducând un autoturism cu 200 km/h, pe DN2E.

Acesta a fost sancționat contravențional, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, fiindu-i  reținut permisul de conducere, pentru 90 de zile.

La data de 15 mai a.c., Poliția Stațiunii Băile Herculane a fost sesizată cu privire la faptul că un echipaj de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți se află în urmărirea unui autoturism, pe Drumul Național 6, întrucât acesta nu a oprit la semnalele regulamentare de oprire.

A fost solicitat sprijin din partea polițiștior Poliției Municipiului Caransebeș, care, în localitatea Buchin, pe DN 6, au montat pe partea carosabilă un dispozitiv de oprire forțată, autoturismul fiind oprit.

Conducătorul auto, un bărbat, de 25 de ani, a fost condus la o unitate medicală, unde i-a fost efectuată o testare  pentru depistarea în organism a substanțelor psihoactive, aceasta fiiind pozitiv la o astfel de substanță, fapt pentru care i-au fost prelevate mostre biologice de sânge și urină, în vederea stabilirii consumului de substanțe psihoactive.

Cercetările sunt continuate pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiuni ale polițiștilor din județul Tulcea, pentru combaterea pescuitului ilegal. Iată ce au constatat ​

03 May 2024 424

IGPR InfotraficTrafic întrerupt pe DN 26 Galați-Murgeni

01 May 2024 331

IGPR Infotrafic Circulație restricționată pe DN 17 Bistrița-Beclean

01 May 2024 329

IGPR InfotraficAglomerație pe A1 pe sensul Nădlac spre Deva

01 May 2024 296

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 14

30 Apr 2024 327

IGPR Infotrafic Transporturi agabaritice

30 Apr 2024 278

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 07

30 Apr 2024 366

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 39

30 Apr 2024 276

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 6

29 Apr 2024 283

IGPR Infotrafic Transporturi agabaritice

29 Apr 2024 227

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 2

29 Apr 2024 405

INFOTRAFIC Restricţii pentru traficul greu pe drumurile naţionale și Autostrada Soarelui, în perioada Sărbătorilor Pascale

29 Apr 2024 603

IGPR InfotraficRESTRICȚII TONAJ ȘI RECOMANDĂRI SĂRBĂTORI PASCALE

29 Apr 2024 319

IGPR InfotraficTrafic reluat pe A1

26 Apr 2024 336

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 435