IGPR scoate din conturi peste 7 milioane de lei. Vehiculele şi containerele din Portul Constanţa vor fi scanate (document)

Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunțat nunţă pe SICAP o licitaţie pentru achiziţionarea unui sistem mobil autonom de scanare a vehiculelor şi containerelor. Astfel, Inspectoratul General al Poliției Române va organiza o procedură publică pentur atribuirea contractului  „Sistem mobil autonom pentru scanarea vehiculelor și containerelor”, în valoare estimată de 7.395.640 lei.

Produsul va fi livrat în condiția de livrare DDP (Delivered Duty Paid – livrat la destinație vămuit) conform clauzelor de comerț internațional INCOTERMS 2010, la sediul unității teritoriale a Direcției de Poliție Transporturi, respectiv Serviciul de Poliție Transporturi Maritime (județul Constanța, în incinta Portului Constanța). Ofertele sau cererile de participare vor fi depuse pe data de 01.10.2019, ora 15:00, urmând să fie deschise în aceeași zi.

Resonsabili de atribuirea contrcatului

Persoane cu funcții de decizie din cadrul autorității contractante, responsabile de procedură de achiziție sunt: inspector general al Poliției Române - comisar șef de politie Dragnea Florian, adjunct al inspectorului general - chestor de poliție Tuicu Carmen Camelia, director al Direcției Juridice - comisar sef de politie Stoica Ionuț, director al Direcției Financiare - comisar șef de poliție Harabagiu Daneluş - Ionel, director Direcția de Politie Transporturi - comisar șef de poliție Marian Bucur, director al Direcției de Logistica - comisar șef de poliție Dragnea Marius, director adjunct Direcția de Logistica - comisar de poliție Dinescu Sevastian, șef Serviciu Achiziții Publice - comisar de politie Neata Camelia.

Date despre viitoarea achiziție

Reamintim că Poliţia Română a obţinut finanţare pentru achiziţia unui sistem mobil autonom pentru Direcţia de Poliţie Transporturi, care să permită scanarea vehiculelor şi containerelor în zona de competenţă din Portul Constanţa. "Sistemul va fi compus dintr-un scaner mobil, instalat pe un autovehicul de transport, ce se poate amplasa în zonele de control şi care poate scana vehicule şi containere, în moduri diferite de operare (statică - cu sistemul fix, respectiv mobilă - cu sistemul în deplasare)", informa IGPR. Sistemul va avea capacitatea de penetrare a containerelor din oţel, va putea fi controlat de la distanţă, în condiţii de radiaţie profesională zero pentru poliţistul operator şi va fi dotat cu un sistem informatic de imagistică şi o aplicaţie software, instalată pe centrul portabil de comandă, pentru operarea scaner-ului, care vor realiza separarea spectrală a materialelor organice şi anorganice.

În plus, vor mai exista în dotarea Poliţiei Române un sistem de supraveghere video de înaltă rezoluţie, pentru supravegherea de la distanţă a procesului de scanare, precum şi un subsistem automatizat de protecţie a zonei de excludere. Proiectul CARGOSCAN 2018 se află în faza de debut şi se derulează pe o perioadă de 18 luni. În urma semnării contractului de finanţare, bugetul alocat proiectului este de peste 1,5 milioane de euro, din care mai mult de 1,2 milioane de euro (80%) reprezintă finanţare nerambursabilă de la Comisia Europeană, prin Programul OLAF Hercule III, iar aproape 310.000 de euro (20%) este sub formă de co-finanţare şi urmează a fi susţinută de IGPR.
 
 
 

 
În secțiunea Documente puteți consulta anunțul de participare la această licitație.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGPR InfotraficTrafic reluat pe A1

26 Apr 2024 183

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 237

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 06

26 Apr 2024 177

IGPR Infotrafic Circulație reluată pe centura București

25 Apr 2024 223

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe centura București

25 Apr 2024 231

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 2A

25 Apr 2024 228

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A 2 București -Constanța

25 Apr 2024 219

Infotrafic Restricții de trafic pe A2, spre Constanța!

25 Apr 2024 320

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 7 și DN 7A

25 Apr 2024 284

IGPR InfotraficTrafic întrerupt pe DN 2A

25 Apr 2024 268

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 6 Craiova-Strehaia,

24 Apr 2024 301

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 282

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A 2 București -Constanța

24 Apr 2024 196

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 11 și DEX 12

24 Apr 2024 180

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 06

24 Apr 2024 183