IGSU Bilanțul pompierilor, în ultimele 24 de ore. Peste 1.400 de persoane au fost asistate medical


Sursa foto: ISU Tulcea

 
  • În cursul zilei de ieri, 23 octombrie, pompierii salvatori au acționat pentru gestionarea celor 1.704 situații de urgență înregistrate la nivel național
  • Din totalul acestora, 1.409 au fost solicitări pentru acordarea de prim ajutor în urma cărora 1.414 persoane au fost asistate medical 

Potrivit IGSU, în cursul zilei de ieri, 23 octombrie, pompierii salvatori au acționat pentru gestionarea a 1.704 situații de urgență înregistrate la nivel național. Din totalul acestora, 1.409 au fost solicitări pentru acordarea de prim ajutor în urma cărora 1.414 persoane au fost asistate medical.

„În afara acestor situații, echipajele operative au intervenit pentru stingerea celor 141 de incendii, precum și în alte 149 misiuni destinate sprijinului comunităților. Aproximativ 70% din incendiile înregistrate ieri la nivel național, au fost la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, deșeuri), fiind afectate peste 200 ha de teren”, susțin pompierii.


Concomitent cu aceste tipuri de misiuni, salvatorii au fost solicitați să intervină în cinci cazuri pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere.

De asemenea, pentru protecția populației, în ultimele 24 de ore, au fost transmise șase mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, care au semnalat prezența animalelor periculoase (urși), în localități din județele Alba, Bistrița-Năsăud, Covasna și Harghita.

Acțiunile pompierilor s-au desfășurat și în zona de frontier, pentru gestionarea afluxului de persoane

Acțiunile specifice au continuat în zona de frontieră, astfel că la data de 23.10.2023, pentru gestionarea afluxului de persoane care au intrat pe teritoriul României la granița cu Ucraina și Republica Moldova, IGSU a angrenat 106 de pompieri și 42 de mijloace tehnice, încheie sursa citată.
 
 Citește și
Îngrijorător! Peste 500 de incendii de vegetație înregistrate în weekend! Mii de hectare de teren afectate
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGSU Recomandările pompierilor, în prag de sărbători

26 Apr 2024 450

IGSUBilanțul misiunilor

22 Apr 2024 248

IGSU despre pompierii care au participat la evenimentul de la Rafinăria Petromidia „Îi felicităm pentru modul în care au acționat!”

29 Mar 2024 1217

O naștere ca-n filme! Trei pompieri au ajutat la venirea pe lume a unui micuț, în zona Munților Buzăului

19 Mar 2024 582

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

18 Mar 2024 373

IGSUMisiunile gestionate de pompieri în decursul zilei de ieri

06 Feb 2024 410

IGSU 25 de persoane aflate în situații critice, salvate de pompieri în weekend

29 Jan 2024 591

IGSU Aproximativ 1.400 de persoane, asistate medical în ultimele 24 de ore de echipajele SMURD

23 Jan 2024 664

IGSU Misiunile gestionate de pompieri în acest sfârșit de săptămână

22 Jan 2024 583

IGSU Aproape 1.700 de solicitări ale salvatorilor, în 24 de ore

19 Jan 2024 545

IGSU Peste 1.500 de situații de urgență gestionate de pompieri în ultimele 24 de ore

17 Jan 2024 588

Intervențiile pompierilor, în ultimele 24 de ore

16 Jan 2024 619

IGSU 72 de ore foarte solicitante pentru pompierii din întreaga țară. Iată unde au intervenit

15 Jan 2024 614

IGSU 27 de persoane salvate de pompieri, în ultimele 24 de ore

10 Jan 2024 527

IGSU Vremea rea a produs efecte în zeci de localități. Unde au intervenit pompierii

09 Jan 2024 724