IGSU Mii de misiuni pentru echipajele de urgență din România în ultimele 24 de ore!

Sursă: IGSU
  • Ziua de luni, 03 iulie, s-a dovedit a fi una solicitantă pentru pompieri. Astfel, în ultimele 24 de ore, au intervenit în 1.735 situații de urgență, cele mai numeroase dintre acestea fiind înregistrate în zona București-Ilfov și în județele Cluj, Timiș, Iași, Mureș și Constanța.
 
Conform unui comunicat din partea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, la nivel național, echipajele SMURD au gestionat 1.442 misiuni, în urma cărora 1.445 de persoane aflate în dificultate au fost asistate medical.
 
Totodată, echipajele de stingere au acționat pentru localizarea și lichidarea celor 75 de incendii înregistrate în toată țara. Din totalul acestora, 40 au fost intervenții la arderi necontrolate (miriști, vegetație ucată, deșeuri), fiind afectate aproximativ 30 ha de teren.
 
Concomitent cu misiunile de acordare a asistenței medicale de urgență și a celor de stingere a incendiilor, echipajele de intervenție au gestionat cu promptitudine 210 misiuni pentru protecția comunităților.
 
O atenție deosebită a fost acordată și accidentelor rutiere, echipajele de descarcerare acționând în 8 situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme.
 
În perioada de referință, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii au salvat 18 persoane aflate în dificultate.
 
Un eveniment complex ce a necesitat efort susținut din partea salvatorilor hunedoreni s-a produs în cursul nopții în localitatea Crișcior, sat Zdrapți, unde pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea flăcărilor izbucnite la o gospodărie. La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta violent, cu posibilitate de propagare la celelalte anexe gospodărești. Incendiul a fost lichidat după aproximativ trei ore de luptă continuă cu focul, fără a fi înregistrate victime.
 
De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost transmise 20 de mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, dintre care 17 mesaje privind prezența animalelor periculoase (urși), în județele:
  • Argeș (1)
  • Bacău (1)
  • Bistrița-Năsăud (1)
  • Brașov (1)
  • Buzău (1)
  • Covasna (1)
  • Dâmbovița (1)
  • Harghita (8)
  • Piatra Neamț (1)
  • Prahova (1)
  • 3 mesaje privind fenomenele hidrometeorologice periculoase, în județele Constanța (2) și Tulcea (1).
Totodată, pentru acoperirea în cele mai bune condiții a misiunilor din dinamică, 160 pompieri salvatori și 65 de mijloace tehnice se află la granița cu Republica Moldova și Ucraina, pentru gestionarea afluxului de persoane care intră pe teritoriul României.
 
Pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, salvatorii rămân la datorie, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns.


Citește și:

IGSU: Un sfârșit de săptămână solicitant pentru pompierii din întreaga țară

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGSU Recomandările pompierilor, în prag de sărbători

26 Apr 2024 438

Recomandările IGSU pentru zonele vizate de cod galben (VIDEO)

17 Apr 2024 522

IGSU despre pompierii care au participat la evenimentul de la Rafinăria Petromidia „Îi felicităm pentru modul în care au acționat!”

29 Mar 2024 1213

Mesaj RO-Alert în județul Tulcea! Risc de cădere a unor obiecte din spațiul aerian

24 Mar 2024 981

„Ziua Porților Deschise” în toate subunitățile ISU Constanța

28 Feb 2024 707

Atacuri cu drone la granița României cu Ucraina! Exploziile s-au auzit la Tulcea. Localnicii avertizați prin Ro Alert

10 Feb 2024 913

IGSU Peste 1.500 de situații de urgență gestionate de pompieri în ultimele 24 de ore

17 Jan 2024 585

IGSU Bilanț de minivacanța de Revelion. Iată ce misiuni au rezolvat pompierii

03 Jan 2024 652

IGSU Măsuri dispuse la sfârșit de an. Recomandările pompierilor

28 Dec 2023 732

Persoane dispărute în incendiu. Județul Prahova Incendiu la o pensiune din localitatea Tohani. A fost activat Planul Roșu de Intervenție (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Dec 2023 1844

IGSU ​Peste 1.600 de misiuni gestionate și aproape 1.400 de persoane asistate de echipajele SMURD

20 Dec 2023 580

Județul Tulcea ​Mesaj RO-alert emis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență

17 Dec 2023 1125

IGSU Peste 1.400 de situații de urgență gestionate de pompierii din țară

06 Dec 2023 738

UPDATE Accident rutier în care a fost implicat un autobuz în județul Vaslui. A fost activat Planul Roșu de intervenție (FOTO+VIDEO)

26 Nov 2023 1354

IGSU Sfaturi și recomandări de pregătire a mașinii pentru vremea capricioasă

18 Nov 2023 782