In Memoriam Cezar Petrescu, la 128 de ani de la naștere. Unul dintre cei mai de seamă gazetari ai primei jumătăți a secolului trecut


Romancierul, nuvelistul, traducătorul și gazetarul român Cezar Petrescu s-a născut la 1 decembrie 1892 la Hodora-Cotnari, județul Iași, fiu al inginerului Dimitrie Petrescu. Acesta era profesor la Școala Practică de Agricultură de lângă Roman (aflată în arealul actual al comunei Horia), unde viitorul scriitor a și învățat între 1901-1903 (perioadă în care instituția se transformase în Școală Inferioară de Agricultură). A urmat liceul la Roman și apoi, la Iași, unde a susținut bacalaureatul în anul 1911. A obținut licența în drept în anul 1915.


Cezar Petrescu, scriitor fecund, care, pe urmele lui Honoré de Balzac, aspira să scrie o nouă „Comedie umană", o Cronică românească a veacului XX. Este cunoscut, totodată, ca unul dintre cei mai de seamă gazetari ai primei jumătăți a secolului trecut.
Alături de Lucian Blaga, Adrian Maniu și Gib Mihăescu întemeiază revista „Gândirea” în anul 1921. Este fondator al ziarelor „Cuvântul” (1924) și „Curentul” 1928; director al ziarului oficios „România” în 1938 și al revistei România literară, 1938 - suprimate în 1940. Se afirmă ca romancier cu romanul „Întunecare” (1927-1928).
Redactor la Adevărul, Dimineața, Bucovina, Țara nouă, Voința, fondator și codirector, alături de Pamfil Șeicaru, al revistei social-politice și culturale Hiena (1919-1924).


Obține Premiul național pentru literatură în 1931 și Premiul de Stat pentru dramaturgie în 1952 pentru piesa Nepoții gornistului - în colaborare cu Mihail Novicov. În 1955 este ales membru titular al Academiei Române.
Opera lui Cezar Petrescu cuprinde circa 70 de volume publicate: romane, nuvele, piese de teatru, proză fantastică și literatură pentru copii, studii, note de călătorie și memorialistică.


Un aspect mai puțin cunoscut al personalității scriitorului Cezar Petrescu, conform evz.ro, este pasiunea acestuia pentru grafică: „în loc să lucrez cu sporul cuvenit în acest timp, mă surprind desenând pe marginea hârtiei”, îi mărturisea acesta Georgettei Ciocâlteu, la 19 octombrie 1932. Desenele au ca surse de inspirație apropiați ai scriitorului, colaboratori din redacțiile publicațiilor conduse de acesta („România” și „Gândirea”) și personalități politice ale vremii.
Mai sunt multe de aflat despre această preocupare a scriitorului. În această perioadă, la Paris și la Lyon, în Franța, Muzeul Național al Literaturii Române Iași expune o parte din lucrările de grafică ale lui Cezar Petrescu. Expoziția este prilejuită de publicarea romanului „Calea Victoriei” de Cezar Petrescu, la editura pariziană Non Lieu, în traducerea lui Jean-Louis Courriol.
Muzeul Național al Literaturii Române Iași deține un important fond Cezar Petrescu, donat de sora acestuia, Smaranda Chehata, care conține numeroase fotografii, corespondență și manuscrise, documente, acte și obiecte personale, ediții ale operei scriitorului, precum și mai multe desene și portrete grafice. Lucrările grafice expuse în cadrul celor două expoziții vernisate la Paris și la Lyon completează personalitatea celui care a fost asemănat cu un „tanc” al literaturii române: „o personalitate de artist dăruit în variate domenii, de cititor infatigabil, de scriitor, de publicist, de grafician” (Nicolae Carandino).



S-a stins din viață la 9 martie 1961, la București, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O iubire şi o tragedie „Romeo și Julieta”, varianta românească. Protagoniştii? Fiul unui scriitor şi o fată din Vrancea (galerie foto)

18 Apr 2017 10104

Ştiaţi că...? Poetul şi dramaturgul Cezar Ivănescu s-a născut într-o zi de 6 august

06 Aug 2015 2365

Ştiaţi că...? Se împlinesc 54 de ani de la moartea scriitorului Camil Petrescu

09 Mar 2015 1628

Executie lucrari de intretinere drumuri pietruite pe DJ 203R, in localitatea Ulmu, km 0+000 - km 2+000 - 17.09.2013

17 Sep 2013 1720

Percheziţii la Constanţa „marca” DIICOT Iată lista celor 17 arestaţi

10 Aug 2013 3965

Cine va evalua bunurile imobile din municipiul Constanţa

28 Nov 2012 1412

Serviciul de evaluare a bunurilor imobile proprietate privata, pe 4 zone ale Municipiului Constanta prin incheierea acordurilor cadru de servicii pentru fiecare zona in parte - 24.10.2012

24 Oct 2012 813

Reparatii acoperis la cladirea sediului Sucursalei RCF Constanta - 20.10.2011

20 Oct 2011 1014

Modernizare si securizare punct Enel Lehliu-Gara, str. Industriilor, nr.12, jud. Calarasi - 05.09.2011

05 Sep 2011 2006

Interventii accidentale la constructii si instalatii aferente de pe raza SRCF Constanta - 01.07.2011

01 Jul 2011 923