Încă nu ai găsit mărțișorul potrivit? Târgul de Mărțișor „Drag de tradiții”, la Constanța (galerie foto)

Constănțenii sunt așteptați la atelierele organizate în cadrul Târgului de Mărțișor „Drag de tradiții”, pe aleea pietonală de pe str. Ștefan cel Mare.
 

Pentru că ne stă gândul doar la primăvară, îi așteptăm pe micii constănțeni începând de luni, 24 februarie, la atelierele organizate în cadrul Târgului de Mărțișor „Drag de tradiții”, pe aleea pietonală de pe str. Ștefan cel Mare.
 
Zilnic, până pe 2 martie, voluntari de la Organizația Națională Cercetașii României – Grup candidat Dacia Pontica vor sta la dispoziția celor care doresc să creeze mărțișoare unice și inedite, după următorul program: 24 februarie – 26 februarie, între 15:00 și 17:30, 27 februarie – 2 martie, între 12:00 și 20:00. În timp ce copiii sunt implicați în procesul de creație, părinții sunt invitați să cumpere mărțișoare de la târg, care va fi deschis între orele 12:00 și 20:00.
 
Iată unele din activitățile care vor avea loc:
 
•         Atelier de confecționat mărțișoare – breloc din noduri cercetășești
•         Atelier de confecționat mărțișoare – figurine, realizate prin metode cercetășești
•         Atelier de creat felicitări „Gânduri frumoase pentru mama”
•         Atelier de realizat flori de primăvară din diverse materiale
•         Atelier de împletit brățări
 
Participarea la ateliere este gratuită, transmite un comunicat de presă din partea RAEDPP Constanța. 

Sursa foto: RAEDPP Constanța 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Femei puternice din Constanța Raluca Lainer și Loredana Crețu, două dintre reprezentantele feminine de top din Rompetrol Rafinare

08 Mar 2021 1647

Mărţişoare, mâncare gustoasă şi zâmbete pentru pacientele din Constanţa, oferite de Arimex Comexim 2000 SRL

01 Mar 2021 1585

Fără schimb de mărțișoare și flori de 1 și 8 Martie, în școli?

24 Feb 2021 1270

Martisoare altfel!

08 Feb 2021 2014

Constanța Unde se depun dosarele operatorilor economici interesați de comercializarea mărțișoarelor

26 Jan 2021 433

Handmade by Carmen Petrișor Mărţişoare handmade

03 Mar 2020 1750

Primăvara vine cu mărțișoare la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Constanța (galerie foto)

02 Mar 2020 834

Echipele de control ale CT BUS au împărțit, azi, mărțișoare doamnelor și domnișoarelor

01 Mar 2020 1154

Fotoreportaj Alb şi roşu împletit, mărţişorul a zâmbit. Vestitorii primăverii au înfrumuseţat Constanţa (galerie foto)

26 Feb 2020 2417

Muzeul de Artă Populară Constanța găzduiește Târgul de Mărțișoare. Când va avea loc (galerie foto)

25 Feb 2020 1388

Începe autorizarea comercianţilor de mărţişoare la Constanţa. Ce acte sunt necesare

17 Feb 2020 1125

Surprize pentru bătrânele de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Constanţa (galerie foto)

04 Mar 2019 1620

Echipele RATC Constanța au oferit mărțișoare doamenlor și domnișoarelor din autobuze, în prima zi de primăvară (galerie foto)

01 Mar 2019 1177

Echipa ALDE Constanța, în frunte cu președintele organizației, au oferit flori doamnelor și domnișoarelor (galerie foto)

01 Mar 2019 3177

Handmade by Carmen Petrișor Mărţişoare inspirate din portul popular

01 Mar 2019 1360