Infracțiuni economice, cercetate de polițiști. Ce s-a constatat în Dolj, Giurgiu și Prahova

Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au efectuat, în ultima săptămână, 23 de percheziții, au instituit măsuri asigurătorii de aproape 7.800.000 de lei și au indisponibilizat bunuri de peste 4.000.000 de lei.

În săptămâna 27 – 31 ianuarie 2020, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice, polițiștii au efectuat 23 de percheziții domiciliare și au pus în aplicare 24 de mandate de aducere, în cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unor persoane bănuite de infracțiuni economice.

Faţă de 257 de persoane a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale, iar față de 13 au fost dispuse măsuri preventive (8 reţinute şi 5 cu control judiciar).

Pentru recuperarea prejudiciului cauzat, au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare totală de aproape 7.800.000 de lei, din care aproximativ 1.800.000 de lei în numerar sau în cont bancar și au fost indisponibilizate bunuri în valoare totală de peste 4.000.000 de lei.

De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării 480.000 de ţigarete şi 135 de litri de alcool. În urma definitivării cercetărilor, polițiștii au formulat propuneri de trimitere în judecată în 39 de dosare penale privind infracțiuni de natură economică.

EXEMPLE:

DOLJ

La data de 29 ianuarie, polițiștii Serviciului de Investigarea Criminalității Economice din Dolj, cu sprijinul unei grupe de luptători pentru acțiuni speciale, au efectuat trei percheziții, la domiciliul unei persoane fizice (asociat și administrator în cadrul unei societăți comerciale), la sediul social și punctul de lucru al firmei.

Perchezițiile au fost efectuate într-o cauză penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, de către o societate comercială cu obiect de activitate exploatarea jocurilor de noroc.

Societatea vizată ar fi exploatat, în două locații din județul Mehedinți, mai multe aparate electronice de tip slot-machine dublate, în condițiile în care aparate cu aceleași serii de identificare ar fi fost exploatate de aceeași societate în două locații din Craiova.


Totodată, firma nu ar fi achitat bugetului de stat taxa de autorizare pentru aparatele de joc exploatate în județul Mehedinți și nu ar fi înregistrat în actele contabile, veniturile obținute din exploatarea acestora.

Ar mai fi înregistrat, în situațiile încasărilor lunare întocmite, doar veniturile realizate din exploatarea unora dintre aparatele de joc și și-ar fi diminuat veniturile impozabile înregistrate în actele contabile.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat (reprezentând impozit pe profit) este de 480.000 de lei.

GIURGIU

Tot în dimineața zilei de 29 ianuarie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Giurgiu au pus în executare 5 de mandate de percheziție, la domiciliile unor persoane fizice bănuite de deținerea de țigarete provenite din contrabandă.

Astfel, au fost descoperite 820 de țigarete fără marcaje fiscale emise de autoritățile din România. Pe parcursul cercetărilor, au mai fost confiscate 11.540 de țigarete provenite din contrabandă.

S-a dispus efectuarea urmăririi penale față de 4 persoane, pentru săvârșirea infracțiunii de deținerea, transportul, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, prevăzută de Legea nr. 86/2006. Față de 2 dintre acestea a fost luată măsura preventivă a reținerii pentru 24 ore.

La acțiune au participat și jandarmi.

PRAHOVA

La data de 30 ianuarie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Prahova, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil, au efectuat 2 percheziţii la domiciliul unui bărbat și la punctul de lucru al unei societăți comerciale administrată de acesta.

În cadrul dosarului penal se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă (în formă asimilată).

La percheziții au fost descoperite 395 de pachete de țigarete de contrabandă, având timbre fiscale inscripționate în limba rusă, 104 pachete de contrabandă cu timbre fiscale emise de Republica Moldova, 118 pachete de netimbrate - bunuri ce au fost idisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

Valoarea de piață a țigaretelor este de aproximativ 7.500 de lei.

Au mai fost ridicați, în vederea indisponibilizării, 25.000 de lei, în vederea recuperării prejudiciului cauzat bugetului de stat, prin sustragerea de la plata accizei.

Cel în cauză a fost condus la sediul I.P.J. Prahova, iar față de acesta a fost dispusă măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore.

Percheziţiile au fost desfășurate cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Matei Basarab” Ploieşti.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Șofer băut, prins de polițiști pe DN 22, satul Tariverde, județul Constanța. S-a ales cu dosar penal

23 Mar 2024 720

Loverboy, arma traficanților în exploatarea victimelor. Detalii din raportul despre traficul de persoane în 2023! (VIDEO)

27 Jan 2024 821

Știri Constanța Conducere ilegală pe pe bulevardul Tomis! Implicat un șofer de 60 de ani

10 Jan 2024 824

Campanie de verificare a comerțului stradal, în Constanța

28 Dec 2023 893

Poliția Română aduce în țară un bărbat căutat la nivel internațional pentru infracțiuni sexuale

25 Nov 2023 773

Infracțiune la regimul rutier, constatată de polițiștii din Constanța

04 Nov 2023 796

Dosar penal pentru infracțiune vamală la Constanța. Ce spun polițiștii

27 Oct 2023 739

DGA Agent de poliție trimis în judecată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, inclusiv de corupție

26 Oct 2023 808

Autoturism oprit pe autostrada A2! Un tânăr șofer s-a ales cu dosar penal pentru trei infracțiuni!

23 Oct 2023 1288

Timiș O persoană a fost arestată preventiv pentru tentativă de omor

06 Oct 2023 873

Știri Constanța Conducere ilegală în Sinoie. Tânăr de 21 de ani, prins conducând cu permisul suspendat

30 Sep 2023 1055

IPJ Arad Reținut pentru infracțiuni rutiere

29 Sep 2023 537

IPJ Cluj Cercetat pentru infracțiunea de abuz în serviciu, reținut 24 de ore și ulterior arestat pentru 30 de zile

17 Sep 2023 937

Infracțiune la regimul rutier, constatată de polițiștii din județul Constanța

17 Sep 2023 916

Știri Constanța Șofer băut, depistat în traficul din Constanta

14 Sep 2023 888