Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști în județul Constanța






 
  • La data de 4 mai a.c., în jurul orei 18.20, polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari – Secția 3 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat, de 29 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Aurel Vlaicu din satul Dorobanțu, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
 
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, potrivit IPJ Constanța.
 
De asemena, la data de 5 mai a.c., în jurul orei 13.05, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 19 ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Independenței.
 

„În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, precizează polițiștii.
 

La data de 6 mai a.c., în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Poliției Orașului Murfatlar – Postul de Poliție Valu lui Traian au identificat un bărbat, de 19 ani, care a condus un autoturism pe strada Minerului fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
 
În toate cauzele a fost întocmit dosar de cercetare penală.

 
 Citește și
 IPJ ConstanțaAcțiuni de prevenție defășurate de polițiști pe litoral
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Două persoane cercetate în Constanța pentru trafic de substanțe interzise! (FOTO+VIDEO)

28 May 2024 436

Tribunalul Constanța, motivare în dosarul fostului ofițer din IPJ Constanța acuzat de abuz în serviciu! Prescripţia, împlinită în 2022 (DOCUMENT)

28 May 2024 464

IPJ Constanța Percheziții domiciliare la o femeie suspectată de înșelăciune și uz de fals. Vezi cum ar fi încercat să împiedice executarea silită

28 May 2024 509

Percheziții la UMC Un angajat, suspectat că și-ar fi prelungit carnetul de marinar, oferind informații false

28 May 2024 1014

IPJ Constanța Dosar penal pentru un bărbat care a aruncat un pui de câine de la etaj. Vezi în ce stare se află cățelul

28 May 2024 458

Județul Constanța În nici 12 ore, polițiștii au prins 3 șoferi băuți la volan - Unul dintre ei, în prag de comă alcoolică, altul, fără permis

27 May 2024 423

Arestați la Constanța pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO+VIDEO)

27 May 2024 511

Opt percheziții în județul Constanța în cinci dosare penale privind infracțiuni economice (VIDEO)

27 May 2024 776

Știri Constanța Polițiștii au împărțit sute de amenzi, în valoare de peste 80.000 de lei. Vezi ce nereguli au constatat agenții

27 May 2024 371

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de pe strada Celulozei

27 May 2024 916

Infracțiuni la regimul rutier în județul Constanța. Șoferi băuți și fără permis de conducere

26 May 2024 611

În ultimele 24 de ore Peste 100 de intervenții ale polițiștilor, în județul Constanța

26 May 2024 469

Bărbat prins la braconaj, în Dunăreni, județul Constanța. S-a ales cu dosar penal (FOTO)

26 May 2024 571

Razie în municipiul Constanța. Constatări

26 May 2024 501

Accident rutier pe strada Bogdan Petriceicu Hașdeu din Constanța. Unul dintre șoferi era beat

25 May 2024 755