Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiștii din Constanța

Foto cu rol ilustrativ
  • Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au constatat mai multe infracțiuni la regimul rutier în municipiu și în județ.
 
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au constatat mai multe infracțiuni la regimul rutier în municipiu și în județ, transmite un comunicat din partea IPJ Constanța.
 
La data de 13 octombrie 2023, în jurul orei 2.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția 2 Poliție au identificat un bărbat, de 20 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Soveja, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
 
În urma testării cu aparatul drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
 

„Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, precizează sursa citată.

 
La data de 13 octombrie 2023, în jurul orei 1.15, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu - Postul de Poliție Lumina au identificat un bărbat, de 26 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Pelican, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
 
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
 
La data de 12 octombrie 2023, în jurul orei 16.35, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Biroul Rutier au identificat un bărbat, de 46 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Liliacului, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
 
La data de 12 octombrie 2023, în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Cogealac - Postul de Poliție Fântânele au identificat un bărbat, de 19 ani, care a condus un autoturism, pe strada Basarabia.

 
În urma testării cu aparatul drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
 

„Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, precizează sursa citată.

 

La data de 12 octombrie 2023, în jurul orei 12.40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Biroul Rutier au identificat un bărbat, de 39 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
 
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
 
În toate cauzele a fost întocmit dosar de cercetare penală, a încheiat sursa citată.


Citește și:
IPJ Tulcea: Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea delincvenței juvenile în municipiul Tulcea
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Șofer drogat și fără permis, prins la volan de polițiști

08 May 2024 179

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul din Săcele în care o victimă a decedat

08 May 2024 305

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști în județul Constanța

07 May 2024 459

IPJ Constanța Acțiuni de prevenție defășurate de polițiști pe litoral

07 May 2024 373

Intervenții ale polițiștilor în stațiunea Mamaia, Constanța. Șoferi băuți și sub influența drogurilor (FOTO)

07 May 2024 513

Știri Constanța Dosar penal întocmit unui tânăr de 20 de ani. Acesta ar fi comis mai multe infracțiuni

07 May 2024 543

Bilanțul MAI din Constanța Au fost aplicate amenzi însumate de peste 1 milion de lei, în minivacanța dintre 1 Mai și Paști. Vezi declarațiile autorităților (VIDEO)

07 May 2024 888

Constanța Captura Poliției Rutiere în minivacanță - 116 amenzi, în valoare de peste 52.000 de lei FOTO+VIDEO

07 May 2024 295

Județul Constanța Fără permis de conducere, a pornit la drum băut și drogat într-o mașină cu numărul de înmatriculare „împrumutat”

07 May 2024 404

Surpriză în trafic la Cumpăna! A fost sesizată Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Constanța

07 May 2024 477

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul dintre Constanța și Valu lui Traian

06 May 2024 548

Oficial de la IPJ Constanța Dosar penal pentru șoferul de ambulanță prins beat la volan

06 May 2024 457

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

05 May 2024 830

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul din Portul Tomis!

04 May 2024 1509

În Vinerea Mare, polițiștii din Constanța împart zâmbete și cadouri pentru copii (VIDEO)

03 May 2024 578