INS Chiriaşul este cel care trebuie să declare la recensământ locuinţa în care stă

Recensământ, sursa: pexels Chiriaşul este cel care trebuie să declare la recensământ caracteristicile locuinţei în care trăieşte, a declarat, luni, preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Tudorel Andrei, într-o conferinţă de presă.
 

"O întrebare frecventă a fost legată de ce să scrie la locuinţă în situaţia în care este chiriaş: cine trebuie să o declare, proprietarul sau chiriaşul? Chiriaşul este cel care trebuie să declare caracteristicile locuinţei respective. Ba mai mult, nu există nicio relaţie între proprietarul locuinţei respective şi cel care locuieşte efectiv în clădirea respectivă", a afirmat Tudorel Andrei.


Preşedintele INS a subliniat că datele culese în cadrul recensământului nu sunt transmise către Fisc.
 

"Evident că dacă cineva ar fi interesat să afle date privind valoarea, impozitul, se poate adresa la DITL (Direcţia de Impozite şi Taxe Locale, n.r.), dar în niciun caz datele (culese la recensământ, n.r.) nu pot fi folosite pentru impozitare sau în alte scopuri decât cele statistice. (...) Nimeni nu impozitează pe baza datelor culese la recensământ. În statistică, niciodată datele nu sunt folosite în alte scopuri decât cele statistice.


Cel mai bun exemplu: să vină o persoană care a participat la recensămintele 1992, 2002, 2011, şi să spună că datele persoanei sau gospodăriei respective au fost date la Fisc. Dacă există, eu unul plec din această instituţie. Vă asigur că aşa ceva nu se întâmplă. Datele au intrat în statistică şi nu au mai ieşit niciodată la nivel individual. În statistică există nişte reguli foarte stricte. (...) Vrem din 2024 să calculăm an de an populaţia rezidentă până la nivel de localitate", a menţionat Tudorel Andrei.




Sursa: Agerpes 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Grijă mare pe cine primiți în chirie! Tribunalul Constanța a dictat aproape 30 de ani de închisoare

18 Apr 2023 4048

Incredibil! Cine este principalul suspect al crimei din Călărași. Tată și fiică, înjunghiați în propria locuință

12 Apr 2022 2139

Adevărul Radu Mazăre, chiriaşul de lux

13 May 2014 3012