Inspectoratul General pentru Imigrări Trei străini transferați din Germania în baza regulamentului Dublin

Foto cu rol ilustrativ. Sursă foto: Inspectoratul General pentru Imigrări
  • Polițiștii de imigrări din București au introdus, la sfârșitul săptămânii trecute, în Centrul de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Otopeni, până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre, doi bărbați, care au fost transferați din Germania în baza Regulamentului Dublin.
 
Polițiștii de imigrări din Bucureşti au introdus, la sfârșitul săptămânii trecute, în Centrul de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Otopeni, până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre, doi bărbați, care au fost transferați din Germania în baza Regulamentului Dublin. Cea de-a treia persoană transferată în baza aceleași proceduri a solicitat o formă de protecție internațională și a fost condusă la Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil București, până la clarificarea situației, transmite un comunicat din partea Inspectoratului General pentru Imigrări.
 
Persoanele în cauză, cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani, toți bărbați, unul din Bangladesh și doi din Siria, sunt bănuite de infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Acestea au fost preluate la data de 8 decembrie 2023 de la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă - Otopeni.
 
La ieșirea din țară, pe numele a două persoane va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
 
Întrucât cea de-a treia persoană a solicitat o formă de protecție internațională a fost condusă la Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil București, până la clarificarea situației, urmând ca la finalizarea procedurilor să se dispună măsuri în consecință.
 
În conformitate cu articolul 101 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, luarea în custodie publică a străinilor este măsura de restrângere temporară a libertății de mișcare pe teritoriul României, dispusă împotriva străinilor în scopul îndeplinirii tuturor demersurilor necesare îndepărtării sub escortă.
 
De asemenea, luarea în custodie publică se dispune în scris prin ordonanţă motivată în drept și în fapt de către procurorul anume desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pe o perioadă de 30 de zile, la solicitarea motivată a Inspectoratului General pentru Imigrări, împotriva străinului care nu poate fi îndepărtat sub escortă în termen de 24 de ore și care se află în una dintre următoarele situații:
  • prezintă risc de sustragere de la îndepărtarea sub escortă;
  • evită ori împiedică pregătirea returnării sau procesul de îndepărtare sub escortă;
  • face obiectul expulzării.

Totodată, procedura Dublin are ca principal scop determinarea unui singur Stat Membru care să fie responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentată într-unul din statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau un apatrid (denumit în continuare „statul membru responsabil”), a încheiat sursa citată.


Citește și:

IGI: Doi bărbați din Turcia depistați cu ședere ilegală în județul Dâmbovița

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Iată care sunt noile modificări aduse aplicației portal al Inspectoratului General pentru Imigrări

17 Apr 2024 462

Polițiștii de imigrări din Constanța au escortat patru bărbați la aeroportul Henri Coandă. Iată pentru ce

11 Apr 2024 534

Trei femei din Etiopia, depistate în județul Constanța în situații ilegale. Ce măsuri au luat polițiștii de la Imigrări

16 Feb 2024 699

14 străini din Bangladesh, Sri Lanka, Egipt și Pakistan, îndepărtați sub escortă de polițiști

28 Jan 2024 652

IGI Aproape 5.000 avize de muncă eliberate de polițiștii de imigrări timp de trei săptămâni

25 Jan 2024 618

Bilanțul polițiștilor de imigrări, în ultimele 72 de ore

22 Jan 2024 601

IGI Acțiunile polițiștilor de imigrări în ultima săptămână

19 Jan 2024 570

Câți cetățeni din Ucraina au cerut azil în România de la începutul războiului?

18 Jan 2024 620

IGI Trei străini îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări

18 Jan 2024 683

Peste 350 de cetățeni străini depistați în situații ilegale în luna decembrie 2023

17 Jan 2024 631

IGI Peste 900 de cereri soluționate de polițiștii de imigrări în weekend

15 Jan 2024 636

IGI Peste o sută de străini îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări

15 Jan 2024 582

IGI 21 de străini îndepărtaţi sub escortă de poliţiştii de imigrări, în ultimele 24 de ore

12 Jan 2024 576

5 străini îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări în ultimele 24 de ore

11 Jan 2024 597

IGI Sute de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare emise în luna decembrie 2023

10 Jan 2024 623