Întâlnire sub semnul gustului MGC Topoloveni aduce pe litoral produse tradiţionale fabricate în România (galerie foto)

Vineri, hotelierii de pe litoral, operatorii de turism şi maeştrii bucătari au avut o întâlnire „delicioasă“ cu reprezentanţii MGC Topoloveni, compania care operează unul dintre cele mai moderne complexe de fabrici din sectorul alimentar din România. Când auzim de Topoloveni, ne gândim prima dată la deja celebrul magiun de Topoloveni. Se pare însă că MGC Topoloveni înseamnă mult mai mult decât atât: înseamnă patru fabrici foarte mari deschise la Topoloveni în 2002, care duc mai departe brandul de ţară. Aici se fabrică numeroase produse şi conserve pe care specialişti în bucătăriile de tip Horeca, şi nu numai, le folosesc de mai mulţi ani, având un feedback pozitiv din partea clienţilor. Gamele Spring Foods, Bunătăţi de Topoloveni şi A la carte au fost concepute să răspundă preferinţelor diversificate ale consumatorilor, iar Gurmando's a fost gândit să deservească nevoile companiilor care activează în domeniul HoReCa. Produsele premium Bunătăţi de Topoloveni sunt rezultatul procesului de culegere şi preparare a legumelor şi fructelor când este vremea lor. Astfel, marca Bunătăţi de Topoloveni oferă românilor produse specifice fiecărui anotimp.
 
Gama A la carte a fost creată pentru consumatorii cărora le place să experimenteze în bucătărie. Ingrediente că pesto, pastă de ardei iute, dulceaţă de ceapă, dulceaţă de ardei iute şi gutui cu ghimbir promit să inspire consumatorii în a găti şi a mânca creativ.
 
De câţiva ani, MGC Topolveni comercializează produsele de top fabricate la Topoloveni şi în magazinele de retail, astfel că cei care vor să se convingă de gustul autentic al produselor pot da o fugă până la cel mai apropiat supermarket pentru a se aproviziona cu o gama variată de conserve fabricate din materie primă provenită de la producători autentici din România.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial despre interzicerea evenimentelor private (nunți, botezuri și mese festive)

13 Oct 2020 3695

Președintele USR Constanța, Remus Negoi „De ce nu iau autoritățile măsuri concrete și predictibile pentru revigorarea turismului pe litoral?”

16 May 2020 5267

„Nu e pregătit şi nici nu o să mai fie vreodată“ Peste 85% dintre respondenţi cred că litoralul românesc nu este pregătit să întâmpine turiştii

20 May 2019 2153

Sondaj de opinie Credeţi că litoralul românesc este pregătit să întâmpine turiştii?

13 May 2019 1944

Constanța. Restaurante, unități tip fast-food și baruri de pe litoral sancționate de inspectorii sanitar-veterinari. Ce nereguli au fost constatate

27 Aug 2018 1595

Citeşte în ZIUA de Constanţa cele mai savuroase prezentări ale localurilor din oraş!

13 Feb 2017 6065

Peste patru tone de carne alterată ar fi ajuns pe masa constănțenilor. Ce spun inspectorii DSVSA Constanța

03 Jan 2017 4686

Mircea Dobre, deputat PSD de Constanţa, despre impozitul pe turism (document)

20 Sep 2016 2951

Restaurantul La Grătar, localul unde îţi trebuie răbdare - îţi bubuie timpanele aşteptând foarte mult după mâncare (galerie foto)

03 Sep 2016 4192

Restaurantul La Fontanella din Mamaia, un local fără nimic deosebit care să mă determine să revin (galerie foto)

17 Aug 2016 10337

Restaurantul Phoenicia Lebanese Sandwich Club poate fi încadrat în categoria localurilor libaneze de lux (galerie foto)

16 Aug 2016 7467

Compass, în topul celor mai elegante restaurante din Portul Turistic Tomis (galerie foto)

13 Aug 2016 11298

Azzurro, terasa faină din Mamaia cu mâncare bună, care întârzie peste măsură (galerie foto)

08 Aug 2016 6843

Restaurantul Mirage, un local cu mâncare ieftină din staţiunea Mamaia (galerie foto)

04 Aug 2016 6511

Restaurantul Casa Românească, un local autentic tradiţional, dar cu mâncare rece şi veche (galerie foto)

01 Aug 2016 9578