Întreţinerea drumurilor din administrarea DRDP Constanţa pe timp de iarnă, peste 10 milioane de lei (document)

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) SA anunţă organizarea şi desfăşurarea unei licitaţii pentru atribuirea contractului „Întreţinere curentă pe timp de iarnă 2015-2016 - DRDP Constanţa - SDN Tulcea“, în valoare estimată de 10.065.066,69 de lei.
 
Aşa cum reiese din anunţul nr. 162222/20.08.2015, publicat pe licitatiapublica.ro, se va încheia un acord-cadru cu un singur agent economic, pe o durată de şase luni. Agenţii economici interesaţi de contract pot depune ofertele de participare până pe data de 1 octombrie, ora 8.00, urmând ca acestea să fie deschise în aceeaşi zi, la ora 11.00, la sediul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa. Garanţia de participare se constituie în cuantum de 100.650 de lei. De asemenea, ofertanţii vor prezenta bilanţurile contabile pe ultimii trei ani (2012, 2013, 2014), înregistrate la organele competente, conform prevederilor legale în vigoare.
 
Ofertantul trebuie să facă dovada faptului că a prestat, în ultimii trei ani, servicii similare celor care fac obiectul achiziţiei, respectiv servicii de deszăpezire pe infrastructura de transport rutier, în valoare cumulată de minimum 2.564.000 de lei, la nivelul a maximum trei contracte. Nu în ultimul rând, agenţii economici vor face dovada că dispun cel puţin de următoarele autoutilaje şi echipamente pentru îndeplinirea contractului: trei bucăţi utilaj multifuncţional cu echipamente, şase tractoare de mare capacitate cu echipament, 17 ATB (4X4; 6X4; 8X4;) dotate cu lamă şi RSP, trei ATB (cisternă) (4X4, 6X4, 8X4,) dotate cu lamă, trei buldoexcavatoare, şase încărcătoare frontale, un autoremorcher, o staţie preparare CaCl2, un autogreder şi o automacara. Mai mult, ofertantul trebuie să facă dovada că dispune de următorii experţi cheie responsabili cu îndeplinirea contractului: manager de contract, inginer mecanic - responsabil cu autoutilajele şi un specialist responsabil de securitate şi sănătate în muncă.
 

Responsabili de atribuirea contractului

Persoanele cu funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante responsabile de organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire sunt: director regional - ing. Marin Dima, director economic - ec. Roxana Alexe, director adjunct Investiţii - ing. Neculai Hodorcă, director adjunct Întreţinere - ing. Gabriela Tudor, şef Departament Întreţinere - Ing. Iulian Rădulescu, şef Departament Juridic - jr. Adrian Tişa, şef Serviciu Întreţinere Drumuri - ing. Paul Mocanu, şef Serviciu Organizare şi Derulare Achiziţii - Teodora Chirică, şef Serviciu Exploatare auto - ing. Victoraş Andrei, Serviciu Întreţinere Drumuri - ing. Argentina Luţă.
 
În secţiunea „Documente“, puteţi vizualiza anunţul de participare la licitaţie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Direcţia de Drumuri şi Poduri Constanţa cheltuieşte peste 400.000 de euro! Ce intenţionează să cumpere

11 Oct 2016 2229

Sunt vizate şi drumurile naţionale din Constanţa Marcajele rutiere golesc conturile CNADNR cu peste 270 de milioane de lei (document)

31 May 2016 5051

Serviciile de salubrizare a locurilor de parcare şi a grupurilor sanitare de pe Autostrada A1 şi A2, scoase la licitaţie de CNADNR (document)

13 May 2016 2733

Utilnavorep SA Constanţa, contract cu CNADNR (Document)

04 Jan 2016 2970

CNADNR dă peste 600.000 de lei pentru repararea şi securizarea sistemului ITS de pe Autostrada A2 (document)

21 Dec 2015 3310

CNADNR SA dotează DRDP Constanţa cu 27 de calculatoare (document)

12 Dec 2015 3097

Parcul auto al DRDP Constanţa, înnoit cu şapte automobile, fabricate în 2015 (document)

10 Nov 2015 2871

Circa 70.000 de lei costă reabilitarea sediului DRDP Constanţa (document)

31 Oct 2015 2681

Consumabilele şi echipamentele de calcul golesc conturile DRDP Constanţa cu peste 120.000 de lei (document)

08 Oct 2015 2531

Licitaţie la CNADNR SA Întreţinerea parcărilor de pe A2 ar costa peste 2 milioane de lei (document)

20 Aug 2015 4508

44 de seturi vor ajunge la DRDP Constanţa CNADNR SA cumpără mobilier de peste două milioane de lei (document)

12 Aug 2015 3101

Tratamentul bituminos al drumurilor din subordinea DRDP Constanţa costă peste 22 de milioane de lei (document)

13 Jul 2015 2945

Cât va costa întreţinerea autostrăzii A2 - A4 pe timp de vară (document)

23 Mar 2015 3587

Licitaţie la CNADNR SA Se caută consultant pentru concesionarea spaţiilor de pe A2 şi varianta de ocolire Constanţa (document)

23 Jan 2015 3492

CNADNR organizează o licitație deschisă pentru furnizarea de piese de schimb și reparații autoturisme – DRDP Constanța (document)

14 Dec 2014 2613