Întrevedere a ministrului Afacerilor Interne cu o delegație de parlamentari francezi. Ce subiecte au fost discutate

Întâlnire între ministrul Lucian Bode și Christian CAMBON Președintele Comisiei pentru Afaceri Externe, Apărare și Forțele Armate din cadrul Senatului Republicii Franceze. FOTO: MAILa data de 08 aprilie 2022, a avut loc întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Lucian Nicolae BODE cu o delegație de parlamentari francezi condusă de Christian CAMBON, Președintele Comisiei pentru Afaceri Externe, Apărare și Forțele Armate din cadrul Senatului Republicii Franceze. 

Discuțiile au vizat în principal situația umanitară cauzată de conflictul armat din Ucraina, precum și subiectul aderării României la spațiul Schengen.

Potrivit unui comunicat al MAI, ministrul Afacerilor Interne a prezentat măsurile luate de autorități pentru gestionarea afluxului de persoane ce sosesc în România din Ucraina, o atenție deosebită fiind acordată sprijinirii categoriilor vulnerabile. De asemenea, a fost evidențiată cooperarea foarte bună avută până în prezent cu reprezentanții societății civile.

„În cadrul discuțiilor, președintele Cambon a apreciat eforturile extraordinare ale autorităților române pentru gestionarea crizei, organizarea perfectă și maniera umană cu care este abordată situația cetățenilor ucraineni nevoiți sa-și părăsească țara. A transmis asigurările părții franceze pentru întărirea relațiilor dintre cele două state, pe toate palierele, inclusiv din perspectiva securitară și umanitară. În contextul în care a gestionat exemplar această criză, a subliniat faptul că România trebuie să devină stat membru al spațiului Schengen.

De asemenea, ambele părți au subliniat importanța solidarității la nivel european în vederea acordării de sprijin umanitar națiunii ucrainene, precum și necesitatea unei abordări coordonate și eficiente la nivelul UE, Centrul logistic de stocare și distribuție a asistenței umanitare (HUB) de la Suceava, ce asigură toate condițiile pentru depozitarea, gestionarea, manipularea și transferul către Ucraina, a bunurilor și materialelor transmise de statele/organizațiile furnizoare de asistență umanitară fiind un exemplu în această privință“ - au precizat reprezentanții MAI.


Demnitarul român a evidențiat și sprijinul pe care, sub diferite forme, România îl acordă Republicii Moldova, națiune puternic afectată de numărul mare de persoane ce au părăsit Ucraina.

Totodată, ministrul Afacerilor Interne a menționat că, aderarea României la spațiul Schengen rămâne un obiectiv important pentru țara noastră, modul în care autoritățile au reacționat la această criză reprezentând o dovadă în plus în acest sens. 

„Toată discuția cu privire la Ucraina și la eforturile României de a răspunde solidar nevoilor vecinilor noștri se suprapune cu discuția referitoare la spațiul Schengen. Contăm în continuare pe sprijinul Franței în vederea aderării României la spațiul Schengen”, a declarat ministrul Afacerilor Interne.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Tulcea Pompierii, în alertă - O casă a fost mistuită de flăcări!

06 May 2024 90

Licitații publice Cine spală autoturismele Consiliului Județean Constanța, Centrului Militar Zonal și Structurii Teritoriale pentru Probleme Speciale? (DOCUMENTE)

06 May 2024 83

Sondaj de opinie Bariere în Mamaia, ca în Veneția? „Foarte frumoasă comparație între Mamaia și Veneția. Poate doar când plouă. «Pregătiț gondolili!»“

06 May 2024 76

Marea și Sfânta Sărbătoare a Creștinătății - Învierea Mântuitorului, prilej ca mulți cunoscuți dreptcredincioși să se exprime în relevarea permanențelor învățăturilor lui Iisus Hristos

06 May 2024 72

Asociația „Suflete Deschise” din Constanța a vestit Învierea Domnului

06 May 2024 86

Constănțeanul suparat Fostul Palat al Navigației, Casa Embiricos, reabilitare pe repede înainte! (Galerie Foto)

06 May 2024 104

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul dintre Constanța și Valu lui Traian

06 May 2024 184

De unde putem cumpăra cireşe mai ieftine? Kilogramul este chiar şi de trei ori mai mic decât în pieţe!

06 May 2024 137

Constanța Bărbat, prins cu droguri în flagrant delict la un festival din Mamaia

06 May 2024 185

#ConstanțaEsteBine Valul 5 de energie – partea a doua – ziua 13. 6 mai 2025. O zi de lună întunecată, care precede luna nouă de mâine

06 May 2024 138

Constanța Pericol de explozie în stațiunea Mamaia. Intervin salvatorii

06 May 2024 333

Oficial de la IPJ Constanța Dosar penal pentru șoferul de ambulanță prins beat la volan

06 May 2024 256

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare în cazul fostului profesor din județul Constanţa, care și-ar fi atins elevii în zonele intime

06 May 2024 212

ANM Meteorologii anunță iar o răcire a vremii. Cum va fi în Dobrogea în perioada 6-19 mai 2024?

06 May 2024 265

O firmă din Constanța, executată silit de fiscul din Tulcea. Mai multe bunuri deținute de SSS Global Systems SRL, scoase la licitație (DOCUMENT)

06 May 2024 268